Administratorii mai multor terase și baruri din Craiova au primit amenzi chiar din prima zi de relaxare

Știi că n-ai voie să mergi în cluburi sau discoteci, dar nu poți să dansezi nici la terasă sau în restaurant. Dacă îți dă voie să dansezi, proprietarul riscă să primească amendă. La Craiova, administratorii mai multor terase și baruri au primit amenzi chiar din prima zi de relaxare.

De fapt, în lege nu este menționat faptul că tu nu poți dansa. Proprietarul terasei sau barului, restaurantului în care mergi este obligat să se asigure că nu sunt încălcate normele prevăzute în lege.

Mihaela Sadoveanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Dolj, a explicat că polițiștii i-au amendat pe administratorii acelor localuri pentru că aveau prea mulți clienți. În plus, clienții care dansau nu respectau distanța între ei. Administratorii ar fi trebuit să se asigure că toți clienții stau la mese, distanța între mese trebuie să fie de 2 metri, iar la o masă nu pot fi mai mult de șase persoane. Polițiștii au considerat că atmosfera este una de club, chiar și la terasa din aer liber, iar activitățile de tip club/discoteci sunt interzise.

Proprietarii barurilor au spus că după atâtea luni de restricții, în care restaurantele au fost închise, dorința oamenilor de a se distra este foarte mare. Așa că este destul de greu să le interzică acum clienților să danseze, de exemplu. Trei dintre administratorii barurilor și teraselor din Craiova, ieri, câte 2.000 de lei amendă.

Exit mobile version