Agențiile de turism pierd teren. Zeci de puncte de lucru au fost închise

2021 a început cu 120 mai puţine unităţi ale agenţiilor de turism faţă de debutul anului trecut, potrivit Ziarului Financiar. Pandemia i-a pus în gardă chiar şi pe cei mai mari jucători din industrie care au fost nevoiţi să îşi închidă câteva puncte de lucru în mai multe orașe din țară. Astfel că Eximtur a închis 12 puncte de lucru.

Nici Paralela45 nu a trecut anul 2020 fără să renunțe la câteva. Mai exact 11. Cel mai afectat pare să fi fost Christian Tour, care a închis 19 puncte de lucru din ţară. Dar asta nu îi afectează pe clienții care abia așteaptă să își reia călătoriile, spun agențiile de turism.

Marius Berca, manager operțional Christian Tour: „Nu. Nu vor fi nici prețuri mai scumpe, nici oferte mai puține. Pierderile, după cum știți, domeniul turismului a fost cel mai afectat. Pierderile pe anul trecut sunt de 80%, deci am încheiat cu cifră de afaceri cu care am încheiat acum 10 ani. La o cifră de afaceri cum a fost turismul în 2019 vor mai trebui să treacă 2 ani, deci 2021 și 2022.”

Exit mobile version