• În terminalul „Plecări” al aeroportului Otopeni sunt două benzi transportoare mari. 
  • Una în clădirea veche, iar alta în cea nouă, dată în folosință după 1990.
  • Temperaturile foarte ridicate au cauzat probleme companiilor aeriene, inclusiv sistemului de climatizare.

Avionul spre orașul italian Bergamo urma să decoleze în jurul orei 13 de pe aeroportul Henri Coandă din București. Pasagerii au urcat la bord, o oră mai târziu însă au fost rugați să coboare, fără prea multe explicații.

Principalele cauze pentru care s-a ajuns la această situație țin de vreme. Temperaturile foarte ridicate au cauzat probleme companiilor aeriene, inclusiv sistemului de climatizare.

Reprezentanții companiei aeriene au transmis ulterior că zborul a fost amânat din cauza unor activități neplanificate de mentenanță necesare aeronavei, iar pasagerii vor primi vouchere pentru alimente. Nu este însă singurul zbor care a avut întârzieri în această perioadă. Zeci de curse au fost amânate în ultimele zile, iar reprezentanții companiilor aeriene spun că motivul ar fi căldura puternică.

Recomandări

ALEGERI 2024
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%
„MULȚUMESC, BUCUREȘTI”
DECLARAȚIILE LIDERULUI AUR

În terminalul „Plecări” al aeroportului Otopeni sunt două benzi transportoare mari. Una în clădirea veche, iar alta în cea nouă, dată în folosință după 1990.

În jurul acestor două benzi suprasolicitate se află ghișeele de la care angajații aeroportului realizează serviciile de transfer al bagajelor către avioane.

Extrem de frecvent, benzile se strică, provocând o perturbare majoră pentru întregul sistem, ducând la cozi, întârzieri la decolare și, apoi, un întreg lanț de depășiri ale orarului de zbor, care la final produce întârzieri la aterizare și anulări de curse.

Citește și