Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, recunoaște meritul antreprenorilor în economia României: „Una dintre prioritǎțile principale este să intrăm în 2026 cu respect fațǎ de mediul de afaceri onest şi cu obligațiile statului onorate la zi”

- Alexandru Nazare: „Respectarea obligațiilor statului față de mediul de afaceri nu este doar un principiu de dreptate şi credibilitate, ci și o regulă de bună-credință și predictibilitate în relația acestuia cu economia reală”.
- Alexandru Nazare: „Economia României a demonstrat un nivel ridicat de reziliențǎ în contextul mǎsurilor fiscal-bugetare adoptate anul trecut”.
- Alexandru Nazare: „Acesta este întreg meritul economiei reale, al românilor şi al antreprenorilor corecți, care au reuşit sǎ facǎ performanțǎ chiar şi în condiții de stres fiscal şi care au susținut funcționarea statului”.
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a făcut pe Facebook un bilanţ al activităţii Ministerului la final de an. Nazare spune că în decembrie au fost livraţi 3,5 mld. lei către CNAS şi a fost începută şi plata bonificaţiilor de 3% pentru IMM-urile care şi-au achitat la timp impozitele.
Printre realizări, Nazare enumeră şi „încasări bugetare peste estimări, limitarea cheltuielilor publice cu bunuri şi servicii în ultima parte a anului, precum şi transferul unor sume din PNRR din împrumuturi în granturi”.
De asemenea, Nazare a recunoscut că, fără implicarea mediului de business, economia României ar fi avut de suferit și mai mult, din cauza măsurilor fiscal-bugetare adoptate anul trecut.
Mesajul integral al lui Nazare:
„Respectarea obligațiilor statului față de mediul de afaceri nu este doar un principiu de dreptate şi credibilitate, ci și o regulă de bună-credință și predictibilitate în relația acestuia cu economia reală.
Economia României a demonstrat un nivel ridicat de reziliențǎ în contextul mǎsurilor fiscal-bugetare adoptate anul trecut şi, chiar dacǎ a înregistrat o creştere modestǎ, nu s-a destabilizat – în ciuda celor mai alarmiste dintre previziuni.
Acesta este întreg meritul economiei reale, al românilor şi al antreprenorilor corecți, care au reuşit sǎ facǎ performanțǎ chiar şi în condiții de stres fiscal şi care au susținut funcționarea statului şi nivelul record al veniturilor bugetare, prin plata la timp a taxelor şi impozitelor.
De aceea, una dintre prioritǎțile principale este să intrăm în 2026 cu respect fațǎ de mediul de afaceri onest şi cu obligațiile statului onorate la zi.
În decembrie am direcționat aproape 3,5 miliarde de lei către Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru acoperirea costurilor cu medicamentele și serviciile medicale furnizate de spitale, precum și pentru decontarea concediilor medicale. Prin aceste plăți, companiile care au avansat sumele din resurse proprii beneficiazǎ de rambursările cuvenite, care contribuie astfel la echilibrarea fluxurilor financiare din economie.
Am început totodatǎ plata bonificațiilor de 3% pentru IMM-urile care şi-au achitat la timp impozitele. Este vorba de peste 150.000 de firme care primesc, în total, peste 160 de milioane de lei; în paralel, am accelerat rambursările de TVA către firmele solicitante, pentru a îmbunătăți lichiditatea acestora și a sprijini continuitatea activității economice.
Aceastǎ infuzie de fonduri înseamnǎ mai multă predictibilitate pentru economie şi antreprenori în 2026, capacitate crescută de investiții, locuri de muncă protejate și un climat de afaceri bazat pe corectitudine și parteneriat real între stat și mediul privat.
Tot pentru respectarea obligațiilor fațǎ de mediul de business, inclusiv prin onorarea plǎților în relația statului cu acesta, intrăm în 2026 cu o serie de obiective atinse: 12 miliarde de lei virate la final de an pentru susținerea economiei, prin a doua rectificare bugetarǎ din 2025, alocări din fondul de rezervă și redistribuiri ale alocǎrilor bugetare pentru programele pe fonduri europene; măsuri de relaxare fiscală precum reducerea treptată a impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA), facilități fiscale şi de creditare pentru microîntreprinderi și IMM-uri, eliminarea de anul viitor a taxei pe construcții speciale; toate completate de măsuri de disciplină financiară și reducere a cheltuielilor, inclusiv diminuarea subvențiilor pentru partidele politice.
Adoptarea acestui cumul de mǎsuri pro-business reprezintǎ o premierǎ a ultimilor ani în România, iar efortul bugetar de stingere a datoriilor este unul fǎrǎ precedent, într-o țarǎ care rostogolea datorii de la un an la altul. Iar întreg spațiul fiscal creat pentru alocarea acestor plăți este rezultatul mai multor decizii corecte luate împreună cu colegii de la Finanțe şi din Guvern:
- Am reușit să transferăm unele proiecte din PNRR din componenta de împrumut în cea de grant, obținând astfel surse suplimentare de finanțare nerambursabilă;
- Am mutat o parte dintre proiectele PNRR către programele politicii de coeziune, asigurând alte fonduri europene nerambursabile;
- Am obținut, printr-un efort fără precedent al ANAF și printr-o abordare corectă față de mediul de business onest, un nivel al încasărilor bugetare peste estimările inițiale, care confirmă realismul măsurilor fiscale adoptate;
- Am realizat economii semnificative la cheltuielile de personal, ca urmare a reducerii sporului pentru condiții vătămătoare și a sporului pentru fonduri europene;
- Am limitat cheltuielile cu bunuri și servicii în ultima parte a anului, în special la nivelul autorităților publice locale, în pofida unor reacții critice.
Statul trebuie să fie un partener într-adevǎr corect şi predictibil pentru mediul de afaceri. Aceasta este baza unui climat economic sănătos și direcția în care trebuie sǎ construim relația dintre stat și economia reală în 2026 şi în anii urmǎtori”, a scris Alexandru Nazare pe Facebook.