- Astăzi e Ziua Internațională a Băncilor.
- Vine și topul de la revista The Banker, de la Financial Times.
- Banca Anului la nivel global e Unicredit, prezentă și în România.
Alarmele au început să sune în sistemul bancar german şi în cel austriac. Banca Centrală Europeană avertizează că stabilitatea băncilor europene este ameninţată de „anemia economică”, de suprataxare şi de griparea pieţei imobiliare comerciale.
Astăzi e Ziua Internațională a Băncilor. Vine și topul de la revista The Banker, de la Financial Times. Banca Anului la nivel global e Unicredit, prezentă și în România, cu peste 60 mld. lei în active și cea mai bună bancă din Europa de Vest pentru inovare în domeniul bancar digital.
La nivel național, BRD e banca anului, și a treia de pe piaţa locală după active: 77 miliarde lei. Local, ZF are Tabloul sistemului bancar după 9 luni/2023: Active: peste 757 mld. lei. Profit? La maxime: peste 10 mld. lei. Record și la rentabilitatea activelor: 1,91%.
„În economia mondială, de fapt, au loc schimbări extrem de importante. Avem această trecere la economia verde, în care se renunță la utilizarea hidrocarburilor pentru anumite activități. Acest lucru afectează industrii esențiale, de exemplu, în ceea ce privește industria auto, Germania este unul din principalii producători mondiali. Noi avem conexiuni destul de strânse cu această industrie prin prisma faptului că avem fabrici de componente care sunt în România și sunt legate de funcționarea acestor societăți”, a explicat Emilian Duca, analist financiar, la Aleph News.
Citește și
- Ameca, un robot umanoid, și-a văzut pentru prima dată reflexia în oglindă. Ce reacție a avut
- Marcel Ciolacu, în cadrul unei întâlniri cu românii stabiliți în SUA: „România ține în acest moment spatele frontului din Ucraina”
- Ciolacu: Fără vize pentru SUA din 2025. Anunțul făcut de premier în vizita la Washington