• Angajatorii din domeniile esențiale își pot înscrie salariații la vaccinare
  • La Fan Courier, peste 40% dintre angajați și-au manifestat deja intenția de vaccin
  • Compania are circa 7.500 de angajați, în toată țara

Dacă lucrezi într-unul dintre domeniile esențiale, a venit momentul să te așezi și tu la rând pentru vaccinare.

Fan Courier a început în că din primele ore procedurile de înscriere ale angajaților. Dragoș Arnautu este manager la firma de curierat. Spune că pentru el nu contează serul pe care îl va primi, important este să se vaccineze cât mai repede.

Dragoș Arnautu, angajat Fan Courier: „Da, am ales să mă vaccinez întrucât am fost primul infectat din Fan Courier anul trecut în mai. Îmi doresc să fiu și printre primii vaccinați. Vreau să protejez familia mea și inclusiv colegii cu care lucrez zi de zi. Un alt motiv este că îmi doresc să călătoresc împreună cu familia. Un al treilea motiv este că îmi doresc să scăpam odată de această pandemie, de restricțiile care ne țin pe loc.”

Daniel Dobre este unul dintre sutele de curieri. În tot acest timp, ei ți-au făcut viața mai ușoară. Abia așteaptă să se vaccineze, ca să scape de frica de pe teren.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Daniel Gabriel Dobre, curier: „Am ales să mă vaccinez. Doresc să revenim la normalitate și să ne putem continua activitățile fără restricții.”

Elena Anghel este directorul de resurse umane și coordonează campania de vaccinare, din cadrul companiei. Spune că imunizarea le va da încredere și îi va face să se simtă în siguranță atât pe angajați, cât și pe clienți.

Elena Anghel, director HR Fan Courier: „Noi am alocat un număr de 20 de persoane care vor introduce date în platformă. În prezent avem peste 7.500 de salariați la nivel național. Avem deja un procent generos de înrolare, peste 40% din angajații din București și din Ilfov au ales să se vaccineze.”