• Cât a fost în șomaj, Cristian a avut doar 975 de lei lunar
  • Angajații HoReCa cred că în 2 săptămâni nu vor mai putea servi nici la terase
  • Guvernul a acceptat prelungirea șomajului pentru angajați

Vremea este încă prietenoasă. Așa că te îmbie să ieși la o terasă. Dar acest lucru nu va mai ține mult. Cristina este manager la Cherhanaua Ancora, din capitală. Cu cât temperaturile scad, cu atât se apropie și momentul în care trebuie să pună lacătul pe ușă.

Cristina Ștefănescu, manager Cherhanaua Ancora: „În perspectivă ne așteptăm ca în următoarele două săptămâni să nu mai avem clienți din cauza vremii rele. La temperaturi sub 10 grade n-o să-și mai dorească nimeni să stea afară. Noi ne-am pregătit cu încălzitoare, însă nu pot face mare lucru în situația dată. E clar că afară nu se mai poate sta mult.”

Cristian este șef de sală, în același restaurant. A mai trecut prin experiența șomajului și nu i-a fost deloc simplu.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Cristian Văietuș, șef de sală Cherhanaua Ancora: „Eu cât am fost în șomaj tehnic am încasat 975 de lei lunar. Plata de facturi și ceva mâncare, pentru că altceva nu îți poți permite cu..și bineînțeles nu cine știe ce mâncare.. Este foarte greu să te gândești de pe-o zi pe alta, poți să faci altceva, poți să schimbi domeniul.. Având în vedere că Guvernul Ludovic Orban a venit cu această măsură drastică pentru restaurante să ne dea dânsul un plan ce putem face cu viitorul nostru.”

După discuțiile cu reprezentanții HoReCa, Guvernul a acceptat să plătească, în continuare, şomajul tehnic pentru angajaţi din domeniu, în perioada în care activitatea este suspendată.