- Apple nu are suficiente procesoare pentru a face faţă cererii de iPhone 12
- Restricţiile date de comerţ şi pandemie sunt de vină
- iPhone 12 ar putea să fie mai dificil de găsit în magazine de sărbători
Cei pe care îi tentează să-și cumpere noul iPhone 12 trebuie să se grăbească. Apple are probleme în a face faţă cererii.
iPhone 12 va ajunge peste o săptămână în magazinele din România. Suntem în al treilea val de comenzi, iar cererea până acum a fost una foarte mare.
Apple are dificultăţi în a produce noi unităţi. Motivul? Restricţiile comerciale şi încetinirea procesului de fabricare din cauza pandemiei, scrie Bloomberg. Astfel, a doua cea mai scumpă componentă din interiorul iPhone-ului este mai dificil de obţinut, iar Apple rămâne în urma cererii.
Un motiv este legat de sancţiunile impuse asupra Huawei. Statele Unite încearcă să limiteze accesul companiei din China la componente. Astfel, Huawei şi-a făcut stoc masiv de componente din timp. Abia în 6 luni se va reveni la normal. Apple nu va fi singura afectată, ci şi Samsung.
iPhone 12 şi 12 Pro sunt deja disponibile în multe ţări – însă specialiştii au probleme în a recomanda unul dintre cele două modele, diferenţele fiind foarte mici.
Willard Gove, GSM Arena: „ iPhone-urile vor fi în spatele competiţiei pentru încă un an în ceea ce priveşte display-ul. Unora nu le pasă de acest lucru însă. Dar se vor întreba dacă să aleagă iPhone 12 sau iPhone 12 Pro. Sincer, cele două telefoane sunt la fel. Singura diferenţă majoră este dată de zoom-ul optic 2x şi de camera ToF”