Arma cu care a fost ucis Billy the Kid, vândută la licitație cu o sumă de două ori mai mare decât estimarea de dinainte de vânzare

Arma cu care a fost ucis Billy the Kid.

Arma cu care a fost ucis Billy the Kid, haiducul din vestul sălbatic american, a fost vândută la licitație cu peste 6 milioane de dolari, relatează Reuters.

Licitația a avut loc vineri, la Los Angeles. Suma pentru care s-a vândut a fost de două ori mai mare decât estimarea făcută înaintea vânzării.

Specialiștii casei de licitații Bonhams au declarat că pistolul pe care l-a folosit șeriful Pat Garret pentru a-l împușca pe Billy the Kid în 1881 a fost cumpărat de o persoană care a dorit să rămână anonimă.

Sursa Foto: Bonhams

Casa de licitație a declarat că prețul de 6.03 milioane de dolari reprezintă un record mondial pentru orice armă de foc vândută la licitație.

Arma provine din colecția unui cuplu texan pasionat de arme și artefacte western.

Cine a fost Billy the Kid

Billy the Kid a fost un infractor dat în urmărire generală în Arizona și New Mexico, după ce a ucis opt persoane.

Billy the Kid a fost urmărit timp de o lună de șeriful Pat Garret. Acesta l-a împușcat pe haiduc pe 14 iulie 1881 în New Mexico. Billy the Kid avea doar 21 de ani.

Exit mobile version