• Transportatorii susţin că din cauza crizei din China şi a pandemiei cadourile de Crăciun şi produsele cumpărate de Black Friday vor ajunge cu întârziere la cumpărători.
  • Este vorba despre obiectele fabricate în China sau care au componente din ţara asiatică.

Reprezentanţii transportatorilor anunţă că în ultima perioadă criza provocată de China se extinde în toată Europa şi, implicit, în România, cu efecte care se răsfrâng în timpii de livrare a produselor.

Experţii susţin că produsele pe care românii le vor comanda riscă să ajungă de Paşte, şi nu de Crăciun, dacă au în componenţa lor piese din China.

„Agenţii economici naţionali sau europeni care, de la producţie şi până la livrare, au o verigă care depinde de gigantul asiatic, ştiu deja că acolo vor avea întârzieri. În schimb, cei care nu au nici o legătură cu această ţară vor livra în timp şi la costuri mai reduse”, a explicat Octavian Blăjan, reprezentantul unei firme din domeniul transporturilor.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Întârzierile pot fi de luni de zile chiar dacă este vorba despre produse de mici dimensiuni.

„Să spunem că ceasul respectiv este fabricat în Elveţia, dar cureaua sau cutia trebuie să îi vină din China, atunci, acest produs va înregistra întârzieri de câteva luni bune. Inclusiv cadourile sau mărfurile de Crăciun pe care vi le veţi comanda din China au şanse foarte mari să nu vă fie livrate decât la câteva luni după Crăciun”, a precizat expertul în transporturi naţionale şi internaţionale.

Pe cale maritimă, întârzierile pot ajunge la aproape jumătate de an, dacă produsele au legătură cu China.

Întârzieri de două-trei săptămâni vor fi şi de Black Friday la livrarea produselor care necesită transport rutier. În acest caz, problemele sunt provocate de pandemie.