• Sentimentul de izolare, depresia și paranoia sunt fenomene dese printre bogații lume.
  • Scopul în viață este o nevoie foarte importantă, iar averile elimină acest factor din viețile bogaților.
  • Cei care dobândesc brusc o avere pot fi stresați de nesiguranță privind capacitatea de a-și gestiona banii.

Banii nu aduc fericirea, iar acum avem și date clinice care confirmă acest lucru. Din cauza averii lor, cei bogați se izolează, ceea ce duce la probleme de sănătate mintală, arată date recente.

De ce ajung bogații să aibă probleme psihice?

Deși pare nostim, nu este așa. Bogații au probleme destul de serioase, conform psihoterapeuților din SUA. Oamenii foarte bogați se luptă cu depresie, paranoia sau sentimentul de izolare. Dacă ai bani foarte mulți, s-ar putea ca lumea să vină spre tine pentru ajutor, astfel cei bogați i-ar putea acuza pe cei din juri de lăcomie și ar renunța la a mai avea încredere în ei.

Bogații își acumulează averea prin muncă sau afaceri, dar există și categoria de „super-bogați” care moștenesc averea și astfel ajung să nu știe cum să gestioneze banii pe care îi au.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Citește și