- FT: Ritmul relansării economice în zona euro a încetinit
- Indicele IHS Markit privind achiziţiile este în scădere
- „Analizele sugerează că rata angajărilor nu coincide cu producţia, apărând scăderi ale personalului şi veniturilor”, a afirmat Philip Lane, directorul economic al BCE
Ritmul relansării economice a zonei euro a încetinit, după câteva luni de îmbunătăţire a situaţiei, iar rata şomajului ar putea creşte în uniunea monetară europeană în următoarele luni, conform datelor citate de cotidianul Financial Times.
Advertisment
Indicele IHS Markit privind achiziţiile a scăzut la nivelul de 51,6 în august, faţă de 54,9 în iulie. Chiar dacă cifrele peste nivelul 50 relevă că majoritatea companiilor au raportat extinderi ale activităţilor, valoarea actuală este sub aşteptările celor mai mulţi economişti, conform unui sondaj efectuat de agenţia Reuters.
Datele în scădere au afectat valoarea euro vineri dimineaţă, punând sub semnul întrebării forţa de relansare economică a Europei în trimestrul al treilea. După o scădere istorică de 15% în primele două trimestre, economiştii se aşteptau ca zona euro să îşi revină puternic în trimestrul al treilea. Cu toate acestea, multiplicarea cazurilor de coronavirus în multe ţări europene a atras noi restricţii, generând dubii privind sustenabilitatea ritmului relansării, notează cotidianul Financial Times.
Recomandări
„Redresarea a fost subminată de semnalele privind multiplicarea infecţiilor în numeroase ţări ale zonei euro, iar noile restricţii au afectat în principal sectorul serviciilor. Totuşi, firmele au continuat să raporteze creşteri ale producţiei şi noi comenzi”, explică analistul Andrew Harker, director economic la IHS Markit.
Banca Centrală Europeană (BCE) a avertizat că zona euro riscă să se confrunte cu o creştere a şomajului în toamnă, chiar dacă ritmul relansării se va stabiliza. Analiştii BCE au exprimat temeri că piaţa muncii este defazată comparativ cu ritmul economiei. „Analizele sugerează că rata angajărilor nu coincide cu producţia, apărând scăderi ale personalului şi veniturilor, în contextul în care familiile economisesc din precauţie, afectând cheltuielile de consum”, a afirmat Philip Lane, directorul economic al BCE, la ultima reuniune a membrilor Consiliului de administraţie.
- Cât de des zbori cu avionul? Media de vârstă a avioanelor de transport a crescut considerabil
- Disney retrage o poveste transgender din serialul de animație pentru copii „Win or Lose” de la Pixar. Ce motive stau în spatele deciziei
- Nick Jonas a primit reacții negative după ce și-a exprimat pentru Elon Musk: „Du-ne în anul 3000”
- Ai putea fi amendat dacă te săruți în public. Ce inițiativă are un avocat italian
- ANPC a lansat un ghid de cumpărături pentru sărbători. La ce trebuie detalii să fii atent atunci când alegi jucăriile pentru copii
Partenerii noștri