• Un brand de bijuterii face față cu brio pandemiei.
  • Online-ul a adus mai mulți clienți afacerii.
  • Clienții caută bijuterii care spun o poveste.
  • Prețurile sunt între 75 și 4.000 de lei.

Ai tot auzit de afaceri care s-au născut în pandemie. Afaceri de succes, care aduc profit în plină criză. Este și povestea Ancăi Negescu, bijutier. Intenționa să își deschidă un magazin chiar la începutul pandemiei, așa că a dat un pas în spate.

Până la urmă, și-a făcut curaj și a deschis în iunie. Și bine a făcut. Pandemia a ghidat-o către online, noua direcție a comerțului. Acum are vânzări tot mai mari, de la lună la lună. Numai în luna decembrie a lansat două colecții noi.

„Clienții noștri sunt preponderent femei, cam 85%. Cumpără mai mult bijuterii care le spun o poveste, le transmit un mesaj pe care ei îl asmiliează că fiind important pentru ei. Se orientează mult spre piese din aur pentru că le consideră nu doar o investiție de suflet, ci și o investiție financiară”, a spus Anca Negescu.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Client: „Cumpăr povestea și cumpăr povestitorul”

Printre clienți se numără și Claudia Stroe. Este pasionată de bijuterii, așa că business-ul dezvoltat de Anca aduce un plus colecției.

„Chiar dacă anul ăsta a fost cumva deosebit, parcă achizițiile de genul ăsta au fost chiar puțîn mai dese. Poate și din cauza că ne dorim să susținem industria asta creativă locală atât cât putem. Uite, am un inel nou, am o bijuterie nouă la gât. Cumpăr povestea și cumpăr povestitorul”, a declarat Claudia Stroe.