- Bill Gates a vorbit despre alte două pericole care amenință omenirea
- Schimbările climatice reprezintă una dintre amenințări
- Șeful Microsoft a definit și ceea ce el numește „bioterorism“
Bill Gates anunță alte două potențiale pericole cu care urmează să se confrunte lumea, care ar fi chiar mai rele decât pandemia de coronavirus, scrie Daily Star.
Într-un interviu cu Derek Muller, gazda canalului de YouTube Veritasium, șeful Microsoft a făcut o nouă predicție sumbră. El crede că schimbările climatice și „bioterorismul“ reprezintă cele mai mari viitoare amenințări la adresa omenirii.
„Una este schimbarea climatică. În fiecare an, aceasta va provoca un număr de morți mai mare decât am avut în această pandemie“, spune Bill Gates, definind apoi un alt pericol, pe care el îl numește „bioterorism“: „Cineva care dorește să provoace daune mari ar putea să creeze un virus mortal. Probabilitatea de a ne confrunta cu acesta este mult mai mare decât epidemiile cauzate în mod natural, precum cea actuală“.
Gates susține că nu există nicio modalitate prin care oamenii să poată opri viitoarele pandemii, deși a adăugat că „am putea să ne pregătim, astfel încât să nu mai avem niciodată un număr de morți ca acum“.