• eMag va avea reduceri de Black Friday în valoare de 300 milioane de lei
  • eMag organizează vinerea aceasta a zecea ediție
  • Comenzile pot fi ridicate și din punctele de livrare tip Easy Box

Black Friday-ul românesc, vine, ca în fiecare an, mai devreme decât cel global. Ultima vineri din noiembrie este, în mod normal, „sărbătoarea capitalistă” a reducerilor. La noi, eMAG organizează vinerea aceasta a zecea ediție.

Compania pune la bătaie patru milioane de produse, care valorează 575 de milioane de lei, mai mult cu 15% față de anul trecut.

Cei care dau comandă nu trebuie să aștepte curierul – pot ridica coletul de la așa-numitele Easy Box, la orice oră.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

România a intrat în carantină parţială la începutul săptămânii, după creşterea alarmantă a cazurilor de COVID-19, iar eMAG s-a adaptat pandemiei şi pune în vânzare de Black Friday teste Real Time PCR la 199 de lei. Testul COVID este redus cu aproape 50%, iar eMAG anunţă că va avea în ofertă 3.000 de vouchere.

Ce produse sunt la ofertă de Black Friday

  • 130.000 de smartphone-uri
  • 40.000 electrocasnice mari
  • 220.000 electrocasnice mici
  • 400.000 articole fashion
  • 500.000 de jocuri și jucării
  • 10 tone de cafea
  • 50.000 de bauturi alcoolice
  • 100.000 de articole de protecție, medicale și teste real-time PCR

Cristian, client: „Mi se pare mai practic, că poate oricine să ridice pachetul de aici. E super la îndemână, că sunt mai multe puncte din câte știu în București. Ți-l iei când ai tu chef”.

eMAG promite și că a pregătit câteva oferte „cu greutate”.

Alexandru Niculescu, director operațiuni eMAG: „Anul acesta am ajuns la peste 850 de easy boxuri în 84 de localități din țară. Ne așteptăm ca 25% dintre livrări având loc prin easy boxuri. Acestea sunt o metodă simplă, rapidă și foarte igienică pentru livrare. Avem oferte la 200 de mașini și motociclete. Cele mai mari oferte ajungând în cazul unui iaht la peste 45.000 de euro reducerea.”.

Media Galaxy a început campania de Black Friday pe 30 octombrie și o va încheia pe 2 decembrie, la fel și Altex.