• Compania spaţială a lui Jeff Bezos, Blue Origin, va duce prima femeie pe lună
  • În aprilie, NASA a acordat un contract de dezvoltare echipei Blue Origin, în valoare de 579 milioane dolari, precum şi altor două companii: SpaceX și Dynetics
  • NASA este pregătită să aleagă două dintre cele trei companii la începutul lunii martie 2021, pentru a continua construirea prototipului de modul pentru misiuni cu echipaj pe Lună începând cu 2024

Compania spaţială a lui Jeff Bezos, Blue Origin, va duce prima femeie pe lună, a declarat miliardarul, în condiţiile în care NASA se apropie de o decizie de a alege navele capabile să transporte astronauţi pe Lună până în 2024, relatează Reuters.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Jeff Bezos (@jeffbezos)

Acesta (BE-7, n.red.) este motorul care va duce prima femeie la suprafaţa Lunii”, a spus Bezos într-o postare pe Instagram, ce prezintă un videoclip al testului motorului săptămâna aceasta la Marshall Space Flight Center din Huntsville, Alabama.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Blue Origin conduce, ca prim contractor, un consorţiu constituit în 2019 pentru construirea vehicolului lunar Blue Moon. Această echipă include companiile Lockheed Martin Corp, Northrop Grumman Corp şi Draper.

Blue Origin a concurat pentru contracte guvernamentale profitabile în ultimii ani şi concurează cu SpaceX deţinută de Elon Musk şi Dynetics, deţinută de Leidos Holdings Inc, pentru a câştiga un contract pentru construirea următorului sistem de alunizare al NASA, pentru a transporta oameni în lună în următorul deceniu.

În aprilie, NASA a acordat un contract de dezvoltare echipei Blue Origin, în valoare de 579 milioane dolari, precum şi altor două companii: SpaceX, care a primit 135 milioane dolari pentru a-şi dezvolta sistemul Starship şi Dynetics, care a câştigat 253 milioane dolari.

NASA este pregătită să aleagă două dintre cele trei companii „la începutul lunii martie” 2021 pentru a continua construirea prototipului de modul pentru misiuni cu echipaj pe Lună începând cu 2024, a spus o purtătoare de cuvânt a agenţiei.

Dar fondurile reduse pentru sistemele de alunizare puse la dispoziţia NASA de către Congres, precum şi incertitudinea cu privire la opţiunile viitoarei administraţii Biden privind explorarea spaţiului, au ameninţat cu întârzierea deciziei NASA de a avansa în proiect.