• BNR are azi ședință de politică monetară, iar la orele 15:00 transmite decizia cu privire la dobânda-cheie.
  • Dobânda-cheie în România e la nivelul de 6,50%, după două reduceri de la început de an.
  • 12 economiști chestionați de Bloomberg prognozează că BNR va menține dobânda-cheie la nivelul actual.
  • Alți 8 chestionați de Bloomberg estimează o reducere de 0,25% până la un nivel de 6,25%.

BNR are azi ședință cu inflația. La orele 15:00 transmite decizia cu privire la dobânda-cheie. 12 analiști chestionați de Bloomberg spun că Banca Centrală va menține dobânda-cheie la nivelul actual: 6,5%. Opt dintre ei spun că o va reduce cu 0,25% până la 6,35%.

Ionut Dumitru, economist-șef la Raiffeisen Bank, votează 0,25%. Motivul? „Ciclul de relaxare monetară globală continuă și la noi, după ce FED si BCE au redus dobânzile, iar BNR va lua asta in considerare cel mai probabil”, spune Dumitru pentru Aleph Business.

Ciprian Dascălu, economist-șef la BCR preconizează tot o scădere de 0,25%. Și estimează că BNR va avea două reduceri de dobândă-cheie până la final de an, pe fondul scăderii inflaţiei.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

„În ceea ce priveşte inflaţia, datele pentru luna august au fost în linie cu aşteptările noastre, cu o decelerare la 5,1% de la 5,4%. Vedem o continuare a tendinţei descendente, cu o proiecţie de 4% până la finalul acestui an şi de 3,7% până la finalul anului viitor”, mai spune Ciprian Dascălu.

Economiștii ING estimează o menținere a dobânzii-cheie

Valentin Tătaru de la ING estimează o menținere a dobânzii-cheie. Un raport recent al băncii arată că, deși tendințele recente de dezinflație oferă mai multă flexibilitate a politicilor, Banca Națională a României se va concentra din ce în ce mai mult pe activitatea de creditare robustă și pe perspectivele fiscale. „Ne menținem părerea că nu mai există reduceri de dobândă în acest an, cu riscuri înclinate spre scădere.”

Șa valoarea nominală, există câteva modalități prin care Banca Națională a României (BNR) ar putea justifica o altă reducere a ratei de 25 pb la ședința din octombrie. Unul dintre ele este spațiul politic disponibil. Inflația din august a scăzut la 5,1%, în timp ce facilitatea de depozit (rata de politică de facto într-un mediu de lichiditate în exces), se situează la 5,5%. În plus, pe baza celor mai recente evaluări ale noastre, este foarte probabil ca această rată reală pozitivă să crească odată cu publicarea tipăririi inflației din septembrie, ceea ce ar intensifica restrictivitatea politicii.

Celălalt motiv este creșterea economică mai slabă decât se aștepta în prima jumătate a anului, care pune bazele unei creșteri totale a PIB-ului de 1,3% în 2024 (în opinia noastră), vizibil sub potențialul de creștere al României, mai arată raportul ING.

Citește și