- În Bulgaria au început lucrările de construcţii la cel mai lung tunel din Balcani.
- Prin acesta urmează să treacă linia de cale ferată care face legătura între capitala Sofia şi oraşul-port şi staţiune de la Marea Neagră Burgas.
Tunelul străpunge stânca la 30 de kilometri de Sofia, într-o regiune muntoasă, şi va avea o lungime de 6,8 kilometri, scrie Euractiv.
Astfel, acesta va fi de două ori mai mare decât cel mai lung tunel în funcţiune din Bulgaria, cel din Kozniţa. Noul tunel face parte din proiectul mai cuprinzător de modernizare a rutei feroviare Tracia, legătura dintre capitală şi Bourgas. Magistrala este în construcţie de 15 ani. Speranţele sunt ca proiectul să fie finalizat până în 2030. Fondurile sunt furnizate prin programul operaţional UE pentru transporturi.
Contractul pentru construirea tunelului valorează 300 de milioane de euro, iar lucrările sunt efectuate de companii turce implicate şi în construirea noului aeroport al Istanbulului.
Una dintre aceste firme, Cengiz, are experienţă în Bulgaria deoarece a participat la construirea secţiunii Lyulin, de 19 kilometri, a autostrăzii Struma care leagă Bulgaria de Grecia. Companiile turce vor folosi muncitori turci, care au experienţă cu astfel de lucrări la ei în ţară.
Bulgaria a emis vize de lucru pentru 230 de ingineri turci, care au la dispoziţie 72 de luni pentru a-şi termina munca.