• Anul trecut România a produs 390 de milioane de litri de vin
  • A exportat numai 23,4 milioane dintre aceștia
  • România este pe locul șase în Europa la producția de vin

România produce vin, dar nu exportă. Anul trecut România a produs 390 de milioane de litri de vin, însă a exportat numai 23,4 milioane. Adică numai 6% din producția totală.

31 de milioane de euro au plătit străinii pe vinul românesc.

Marian Olteanu, fondatorul Gramma Wines, spune că anul acesta deja a produs în jur de 90 de mii de litri de vin, însă exportă puțin.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

Marian Olteanu, fondator Gramma Wines:  „În momentul ăsta suntem un pic peste același moment anul trecut. Undeva la 10-15% peste. Nu producem mai mult de 100 de mii de sticle. Asta înseamnă că 15 mii vor merge la export, în jur de o mie și ceva pe lună. A trebuit să creăm un produs nou pe care l-am numit pachet de autoizolare și piața a răspuns foarte bine. Adică în perioada aia când toată lumea a stat acasă am avut mii de comenzi. Și cam așa ne-am repliat. Am avut marele avantaj de a fi foarte confortabili în mediul online. Săptămâna asta sau săptămâna viitoare o să dăm drumul al comenzile online în toată Europa”.

Cotea Vicu este profesor al Universității Agricole din Iași și expert în vinuri. El nu crede că anul acesta vă crește exportul de vin. În plus, a fost un an bun calitativ, dar destul de slab cantitativ.

Cotea Vicu, expert vinuri: „Ce lipsește, vinul se vinde prin notorietate. Ne lipsește promovarea și faptul că producătorii din România nu au fost foarte interesați de o producție de export. Suntem pe locul cinci că suprafață viticolă”

România este pe locul șase în Europa și pe locul 15 pe plan mondial la producția de vin, conform Ziarului Financiar.