Bursă. Raliul indicilor bursieri redesenează clasamentul fondurilor locale de acţiuni: şapte fonduri din top zece au la bază un indice de la BVB. Podiumul, dominat de ETF-uri

- Cu 75%, ETF Energie Patria-TradeVille a înregistrat cel mai ridicat randament, de şapte ori peste creşterea generalizată a preţurilor de 10,7% din aceeaşi perioadă.
- ETF-ul urmăreşte să replice structura indicelui BET-NG, unde sunt incluse companii de energie şi utilităţi de pe piaţa principală, precum Romgaz, Electrica, Transgaz şi Premier Energy.
- Încă din primele zile de la listare, ETF-ul lansat de Banca Transilvania (BTBETRETF) a urcat rapid în topul lichidităţii de la BVB, zonă în care apare uneori şi ETF BET Patria-TradeVille.
Primele zece fonduri locale deschise de acţiuni au depăşit cu mult inflaţia din România – în continuare cea mai mare din Uniunea Europeană – din intervalul aprilie 2025 – aprilie 2026, conform celor mai recente date ale Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), scrie Ziarul Financiar.
Cu 75%, ETF Energie Patria-TradeVille a înregistrat cel mai ridicat randament, de şapte ori peste creşterea generalizată a preţurilor de 10,7% din aceeaşi perioadă. Fondul se poate tranzacţiona la Bursa de Valori Bucureşti, unde este listat sub simbolul PTENGETF.
ETF-ul urmăreşte să replice structura indicelui BET-NG, unde sunt incluse companii de energie şi utilităţi de pe piaţa principală, precum Romgaz, Electrica, Transgaz şi Premier Energy unii dintre emitenţii cu cele mai mari creşteri de la BVB, cu aprecieri de 106% până la 172% în ultimul an.
„Avem active şi un număr de investitori în creştere, ceea ce înseamnă că mare parte dintre oameni s-au gândit că fondurile sunt o soluţie investiţională cu toate aceste turbulenţe politice şi economice. (…) Luna februarie a adus cel mai mare număr de investitori nou-veniţi către întreaga industrie, peste 54.000 într-o lună“, spune Horia Gustă, preşedinte, Asociaţia Administratorilor de Fonduri, pentru ZF. De altfel, administratorii de fonduri mutuale din România aveau active cumulate de peste 40 miliarde de lei la 30 aprilie 2026, în creştere de la aproximativ 28 de miliarde de lei la final de aprilie 2025.
Revenind la clasament, primele patru locuri sunt ocupate de ETF-uri (fonduri tranzacţionate la bursă), pe măsură ce tot mai mulţi investitori aleg expunerea pe indici în locul selecţiei directe de acţiuni. Produsele pasive câştigă teren datorită structurii simple şi modului în care reunesc într-un singur instrument cele mai lichide companii de la bursă.
Interesul se reflectă şi în activitatea de tranzacţionare de la BVB. Încă din primele zile de la listare, ETF-ul lansat de Banca Transilvania (BTBETRETF) a urcat rapid în topul lichidităţii de la BVB, zonă în care apare uneori şi ETF BET Patria-TradeVille.
În paralel, structura pieţei locale de ETF-uri a rămas concentrată în jurul câtorva emitenţi, însă oferta s-a extins treptat pe mai multe teme şi indici, de la indicele BET la energie şi de la titluri de stat la alte pieţe din regiune, precum Slovenia şi Croaţia.