• Joe Biden a prezentat o propunere de pachet de stimulare în valoare de 1.900 de miliarde de dolari pentru a stimula economia.
  • Indicele MSCI Asia-Pacific cu excepția Japoniei a crescut cu 0,95%, la cel mai înalt nivel atins vreodată.
  • Pe piața valutară, dolarul a pierdut teren față de alte valute.
  • Prețurile petrolului au crescut în speranța că pachetul de stimulare propus de Biden va ridica producția economică.

Bursele asiatice au ajuns la un nivel record miercuri, după ce Janet Yellen, nominalizată ca secretar al Trezoreriei SUA a pledat pentru un pachet de ajutor fiscal puternic, care să ajute cea mai mare economie din lume să scape de criza pandemică, relatează Reuters.

Președintele ales Joe Biden, care va depune juramântul miercuri, a prezentat o propunere de pachet de stimulare în valoare de 1.900 de miliarde de dolari pentru a stimula economia și a accelera distribuția vaccinurilor.

Indicele MSCI Asia-Pacific cu excepția Japoniei a crescut cu 0,95%, la cel mai înalt nivel atins vreodată.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Hang Seng din Hong Kong a crescut cu 1,0% pentru a se apropia de vârful atins în 2019, în timp ce acțiunile australiene au crescut cu 0,6% pentru a atinge un maxim istoric. Indicele Nikkei din Japonia a scăzut cu 0,45%.

Cei trei indici majori de pe Wall Street au înregistrat câștiguri solide marți.

Pe piața valutară, dolarul a pierdut teren față de alte valute.

Euro s-a ridicat la 1,2148 dolari, în creștere cu 0,15%, sprijinit de sondajul ZEW privind sentimentul investitorilor, care a depășit previziunile și după ce guvernul italian a obținut un vot de încredere.

Prețurile petrolului au crescut în speranța că pachetul de stimulare propus de Biden va ridica producția economică. Prețurile futures din SUA au crescut cu 0,3%, până la 53,15 dolari pe baril, în timp ce contractele futures internaționale Brent au crescut cu 0,3%, până la 56,09 dolari pe baril.