- Doi barista cu 15 ani de experienţă au deschis la Bucureşti un local după modelul cafenelelor din Italia.
- Cafeaua cu arome fructate este specialitatea lui Radu şi Paul, maeştri în latte art, desene făcute cu spumă de lapte în cafea.
- 35.000 de euro a costat cafeneaua de 18 metri pătraţi, care are deja clienţi fideli în mai puţin de două luni de la deschidere.
Bea o cafea ca la Milano sau Londra chiar la Bucureşti, lângă Piaţa Muncii. Doi barista care desenează, de 15 ani, cu spumă de lapte în cafea au pariat pe pofta românilor şi, împreună cu un investitor, au deschis o cafenea în vreme de pandemie.
Din 200.000 de asemenea localuri câte erau anul trecut în toată ţara, o treime ar putea dispărea după ce au fost închise timp de două luni.
Radu şi Paul cred, însă, că al lor va rezista. Unul dintre ei a lucrat mult în Italia şi Marea Britanie, de unde a învăţat să aleagă cele mai bune boabe de cafea şi arome.
În nici două luni, tinerii şi-au atras clienţi fideli. Un espresso tare şi aromat, care scutură somnul, costă şapte lei, iar preţurile cresc pe măsura pretenţiilor: cappuccino sau latte. Cei doi barista se laudă că nu vor să câştige repede bani, ci dependenţi de cafea.
„Investiţia a fost de 35.000 de euro. Datorită experienţei noastre, noi am reuşit să ne facem foarte rapid plăcuţi aici”, mărturisește Radu Solo, barista.
Ce părere au clienții despre cafeaua celor doi barista
„Vin pentru cafeaua de specialitate bună. Şi pentru experienţa de a savura notele cafelei cel puţin celei de azi, care are undeva la măr copt”, spune Silviu, client.
„Am descoperit locaţia asta pentru că mi-a povestit o prietenă de ea şi am fost curioasă să văd cum e şi de atunci vin destul de des aici”, mărturisește Anca, clientă.
- Donald Trump amenință că va încerca să recâștige controlul asupra Canalului Panama. Președintele acuză de impunerea taxelor excesive navelor americane
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 444. Netanyahu e acuzat de către opoziție că sabotează negocierile pentru ostatici
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”