- A.I. Veştea a spus că şantierele Aeroportului de la Ghimbav sunt într-o evoluţie continuă şi progresează.
- Adrian veştea este încrezător că anul viitor va avea loc primul zbor de pe Aeroportul Braşov, primul aeroport construit de la zero în România, după anul 1974.
- Preşedintele CJ a survolat amplasamentul Aeroportului de la Ghimbav şi a estimat stadiul lucrărilor la peste 70%.
Primul zbor de pe Aeroportul de la Ghimbav, singurul aeroport din România construit de la zero în ultimii aproape 50 de ani, va avea loc anul viitor, în prezent stadiul lucrărilor fiind estimat la peste 70 la sută, a declarat, vineri, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
A.I. Veştea a spus că şantierele Aeroportului de la Ghimbav sunt într-o evoluţie continuă şi progresează.
„Avem două contracte care astăzi sunt în implementare: pe de o parte sunt cele şapte obiecte – remiza PSI, clădirea energetică, porţile de control acces, gospodăria de apă, drumul tehnologic, drumul de acces spre aeroport şi parcarea din faţa terminalului, iar pe de altă parte avem în lucru sistemul de televiziune cu circuit închis, devierea canalului Besălcin, drumul perimetral şi gardul amplasamentului. Anul trecut am fost nevoiţi să reziliem un contract de lucrări, deoarece a avut un progres foarte lent, de doar 12%, şi a trebuit să reluăm procedura de achiziţie. În momentul de faţă vă pot asigura că toate lucrările pe care le-am contractat sunt în grafic”, a spus preşedintele CJ Braşov.
El a menţionat că în această perioadă Consiliul Judeţean desfăşoară achiziţia pentru tot ce înseamnă echipamentele de radionavigaţie.
„Suntem în etapa de evaluare tehnică a singurei oferte depuse, după care urmează evaluarea din punct de vedere economic şi raportul final al procedurii. Ne-am propus ca împreună cu reprezentanţii ROMATSA, care ne ajută în procedurile de evaluare, precum şi cu specialiştii firmei care va furniza echipamentele de radionavigaţie să realizăm un grafic de implementare a serviciilor de navigaţie aeriană şi să putem comunica într-un timp cât mai scurt data exactă la care se va putea decola şi ateriza pe Aeroportul Braşov”, a spus Veştea.
Preşedintele CJ a survolat amplasamentul Aeroportului de la Ghimbav şi a estimat stadiul lucrărilor la peste 70%.
Adrian veştea este încrezător că anul viitor va avea loc primul zbor de pe Aeroportul Braşov, primul aeroport construit de la zero în România, după anul 1974.