Când va reveni economia globală la nivelul dinainte de pandemie. Chiar și cu vaccinuri, recuperarea va fi lentă, spune OECD

Crește rata șomajului în unele zone din România

Crește rata șomajului în unele zone din România

Lumea va începe să-și revină doar treptat anul viitor după o recesiune globală devastatoare provocată de pandemia de coronavirus, scrie The New York Times.

OECD estimează că economia globală va crește cu 4,2% până la finalul anului viitor. Schimbările se vor vedea, probabil, abia după trecerea verii.

Totuși, majoritatea economiilor vor fi mai mici la sfârșitul anului 2021 decât erau la sfârșitul anului 2019. Asta pentru că blocajele au scos 7 trilioane de dolari din produsul intern brut global, a spus Angel Gurría, secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în timpul unei conferințe de presă online.

Însă, excepția notabilă este China, care a stopat pandemia cu măsuri agresive de carantină. „China va fi locomotiva creșterii globale, cu o creștere a PIB-ului de 8%“, iar asta înseamnă că celelalte țări vor avea recuperări mai slabe.

Pentru anul 2022, organizația anticipează o creștere de 3,7% a economiei mondiale.

Recuperarea va fi inegală. Favorizate în acest caz sunt țările cu un sistem sanitar și de testare mai dezvoltat, unde vaccinurile vor fi distribuite eficient. În ceea ce privește celelalte state, predicțiile pentru 2022 vor fi și cu 5% sub nivelul anticipat acum un an.

Exit mobile version