• Imobiliarele din România nu o duc foarte bine.
  • Numărul de autorizații de construcții a scăzut cu un sfert în luna iunie, față de aceeași perioadă din 2022.
  • Dezvoltatorii construiesc locuințe mai mici, în speranța că le vor vinde mai repede.

Imobiliarele din România nu o duc foarte bine, cifre confirmate de la Institutul de Statistică. Numărul de autorizații de construcții a scăzut cu un sfert în luna iunie, față de aceeași perioadă din 2022. Până în mai, în România s-au vândut 33.000 de locuințe, cu 10.000 mai puțin față de anul trecut.

În procente, ar fi o scădere de peste 20%. În plus, dezvoltatorii construiesc locuințe mai mici, în speranța că le vor vinde mai repede.

„Aș putea spune că era predictibil după măsurile fiscale luate în anul 2022, să avem în anul 2023 o încetinire a creșterii pieței imobiliare datorită acestor factori economici pe care îi cunoaștem cu toții. Mă refer la creșterea ratei dobânzii de referință a BNR, ceea ce a scumpit creditele pentru populație și de reducerea numărului de persoane care pot beneficia de achiziții cu cota redusă de TVA. Peste tot acest tablou, avem și prețurile în creștere ale materiilor prime utilizate în construcții, creșterea de salarii și toate aceste elemente conduc la prețuri mai mari ale locuințelor și numărul de tranzacții este redus în această perioadă. Avem o degenerare a creșterii în sectorul construcțiilor din domeniul rezidențial și vom vedea ce se va întâmpla și în perioada următoare. Eu estimez că în continuare vor exista din ce în ce mai puține tranzacții în anumite piețe”, a spus Emilian Duca, analist financiar, la Aleph News.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

E momentul oportun pentru achiziția unei locuințe sau cei care au acest gând trebuie să mai amâne?

„Deciziile de acest gen nu sunt de luat de pe un moment pe altul sau în funcție de o evoluție care are loc pe piață. Este recomandabil ca elementele care se iau în considerare pentru achiziție să fie analizate cu grijă și vorbesc în primul rând de veniturile și continuitatea veniturilor pe care le are o familie atunci când decide să cumpere o locuință și în al doilea rând, de faptul că dacă nu ai nevoie de credite, vei avea o sursă mai bună decât dacă ești dependent de un credit ipotecar, situație în care ești limitat la un anumit nivel de preț”, a mai spus Emilian Duca, analist financiar, la Aleph News.

Citește și: