• O localitate din județul Bacău scoate la vânzare peste 100 de case iar una costă – 250 de euro.
  • Locuințele sunt în comuna Gura Văii și au fost construite între anii 2005 – 2006.
  • Casele se degradează de la o zi la alta, iar în curând se vor trasforma în ruine. Pentru a nu le pierde, primarul comunei, Silviu Tinei, a decis să le scoată la vânzare.

Primăria unei localități din județul Bacău, Gura Văii, scoate la vânzare peste 100 de case iar una costă – 250 de euro,  cel mai mare preț fiind de 1250 de euro.

Casele au fost ridicate de Guvernul României, în perioada 2005 – 2006. Acestea erau destinate sinistraților care și-au pierdut locuințele în valul de inundații din acei ani.

Autoritățile au ridicat 200 de case în localitatea situată în apropierea orașului Onești. Aici urmau să se mute mai multe familii de romi, ale căror locuințe au fost distruse de ape. Dar acestea nu au fost locuite pentru mult timp. Ei le-au abandonat, la scurtă vreme după ce au primit repartițiile gratuite de la stat. În prezent, imobilele aflate într-un peisaj pitoresc, se deteriorează.

Recomandări

TRUMP RESPINGE SONDAJELE
DIASPORA FACE DIFERENȚA
VIITORUL MOLDOVEI SE DECIDE
NOVO, CONTRA OBEZITĂȚII
SĂNĂTATE CU ORICE CHIP
UNDE MĂNÂNCI AZI?

Primăria comunei Gura Văii care nu are suficiente fonduri pentru a le întreține. Drept urmare, pentru a nu le pierde, primarul comunei, Silviu Tinei, a decis să scoată casele la vânzare.

O primă procedură a avut loc în anul 2018. La momentul respectiv prețurile au fost stabilite la sume care porneau de la 5.200 de euro și ajungeau până la 7.000 de euro. Din cele 200 de case, s-au vândut mai puțin de jumătate, 71 de case.

„Mulți au cumpărat în primul rând pentru panoramă, zona e foarte frumoasă e la poalele pădurii. Sunt pasionați de drumeții, pasionați de off-road, de pictură.”-Silviu Tinei, primarul comunei Gura Văii.

Acum primarul intenționează să repete procedura pentru cele 129 de case care i-au mai rămas în patrimoniu. Prețurile de vânzare au fost reduse și pornesc de la 247 de euro, ajungând la 1.250 de euro.

Conform reglementărilor, pentru a nu exista alte discuții, va fi organizată o licitație, la care se poate înscrie oricine. Primarul a mai spus că vânzarea se va face la fața locului, după vizualizarea clădirilor, iar funcționarii Primăriei le vor oferi potențialilor cumpărători toate informațiile necesare.