- Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate vrea să vândă o maşină Lamborghini Aventador.
- Aceasta a fost confiscată în cadrul unui dosar penal.
- În total, agenţia oferă la vânzare şase maşini cu valoarea totală de 2,5 milioane de euro.
ANABI anunţă că vrea să vândă o maşină Lamborghini Aventador confiscată în urma unei acţiuni a procurorilor.
„În luna martie 2021, Tribunalul Galaţi a admis solicitarea ANABI privind valorificarea anticipată a unui autovehicul Lamborghini Aventador aflat în administrarea Agenţiei. În această speţă având ca obiect cercetarea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, Agenţia a fost desemnată custode al autoturismului de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi”, se arată în anunţul ANABI.
Agenţia a iniţiat demersuri similare, formulând cereri adresate, după caz, procurorului sau instanţei, în vederea încuviinţării valorificării cu privire la toate bunurile mobile aflate în administrare.
Acestea au valoarea estimată de aproximativ 2.500.000 euro. Ca urmare, ANABI urmează a valorifica prin licitaţii publice următoarele bunuri: Lamborghini Aventador, Skoda Octavia, BMW 218D, BMW 216D, Volkswagen Passat, BMW 540D Xdrive şi 10.608 litri motorină.