• În primul trimestru din an, deficitul bugetului general consolidat a fost de 35,9 miliarde de lei.
  • 16,4 miliarde lei au mers la salarii, pensii și la bunuri și servicii.
  • 20 miliarde lei au fost cheltuiți pe investiții, majoritatea în domeniul apărării.
  • România a plătit anul acesta pentru batalionul de tancuri Abrams și rachetele PATRIOT.

Deficitul bugetar a depăşit, în primele trei luni din an, 2% din PIB, un procent uriaş faţă de ţinta guvernului, care anticipează un deficit pe tot anul de 5% din PIB. Faţă de anii trecuți, nu cheltuielile de personal sau pensiile sunt sursele principale ale acestui deficit, ci cheltuielile militare ale României.

În primul trimestru din an, deficitul bugetului general consolidat a fost de 35,9 miliarde de lei (2,06% din PIB-ul estimat), dar doar 6 miliarde de lei au mers în plus la salarii. Alte 4,2 mld. lei au mers în plus, faţă de T12023, la bunuri şi servicii şi alte 6,2 mld. lei la pensii şi ajutoare sociale. În total, adică 16,4 mld. lei. La un deficit de 35,9 mld. lei, scăzând cele 16,4 mld. lei (salarii, pensii, servicii) rămân 19,5 mld. lei. 

România, după ce a cumpărat patru sisteme de rachete PATRIOT s-a decis la finalul anului trecut să mai achiziționeze alte trei sisteme. Pentru rachetele PATRIOT, chiar dacă România a atras o singură rachetă la cele patru sisteme, s-a decis să mai cheltuiască un miliard de euro pentru a achiziționarea altor 200 de rachete.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

România s-a lăudat că a cheltuit anul trecut 2% din PIB pentru apărare. Doar că datele ulterioare au arătat că a cheltuit doar 1,6% din PIB pentru apărare, adică sub media ţărilor NATO. Recuperează acum prin cele 2 miliarde de euro cheltuite în plus în T1 pentru investiţii din buget.

Citește și