• Anul 2023 trebuia să fie cel al marilor inaugurări la calea ferată.
  • 2023 este anul în care nu s-a recepționat niciun kilometru de cale ferată modernizată.
  • La începutul anului, oficialii CNCF CFR SA promiteau inaugurări pe aproape 100 km.

Anul 2023 trebuia să fie cel al marilor inaugurări la calea ferată. N-a fost să fie, ba dimpotrivă, însă oficialii Companiei Naționale de Căi Ferate estimează că anul 2024 va fi cel în care se vor tăia panglicile la tronsoane modernizate ce însumează aproape 300 km, ceea ce ar constitui un record al ultimelor decenii. Este fezabil, sau nu?

„Nu toți acești 300 de km reprezintă infrastructură. Aproape 170 de km sunt kilometri de semaforizare, deci nu adunăm mere cu pere, ca să ne înțelegem. Aici deja se circulă cu 150 km/oră. Dați-mi voie să mă îndoiesc că o să fie recepția finală pe Sighișoara-Coșlariu în 2024 din informațiile pe care le avem noi și dacă ne uităm la istoric. Poate să fie un soi de recepție, dar nu finală, și o să vedem dacă o să se circule cu 160 în 2024”, a explicat Ionuț Ciurea, directorul Pro Infrastructura, la Aleph News.

2023 este anul în care nu s-a recepționat niciun kilometru de cale ferată modernizată, fiind din acest punct de vedere anul cel mai negru. Asta cu toate că la începutul anului, oficialii CNCF CFR SA promiteau inaugurări pe aproape 100 km.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„La ceilalți kilometri vorbim de infrastructură, de linii propriu-zise, dar deja sunt întârzieri foarte mari, nu mai vorbim de o lună, două, trei, un an sau doi, ci de ani de zile sau chiar mai mult, în funcție de cum privești”, a declarat Ionuț Ciurea, directorul Pro Infrastructura, la Aleph News.

Citește și