Ce certificări îți trebuie pentru jobul la care visezi? Oana Botolan: „Cele mai căutate sunt legate de tehnologie, tot ceea ce ține de competențe digitale”

Ai o diplomă, dar când începi să compui un CV realizezi că majoritatea joburilor la care vrei să aplici cer anumite certificări în plus. În funcție de jobul la care visezi, alegerea certificărilor potrivite poate face diferența între oportunități excelente și stagnare.

„Cele mai căutate certificări sunt legate de tehnologie, tot ceea ce ține de competențe digitale. Totul depinde foarte mult de jobul visat, în ce direcție vrem să ne îndreptăm. De la o simplă utilizare a tot ceea ce înseamnă suita Office, până la perfecționarea în Excel, dar depinde foarte mult pentru ce tip de job pentru că, cu cât ne ducem spre o zonă de specializare, cu atât e nevoie de certificări, dar nu doar diploma contează”, a spus Oana Botolan, expert HR, la Aleph News.

Diploma unei certificări poate fi înlocuită de experiență relevantă în domeniu și existența unui portofoliu care poate fi arătat la nevoie. Există, de asemenea, anumite tehnologii, anumite limbaje de programare în care este nevoie de o certificare.

„Certificările acestea depind de nivelul lor. Dacă vorbim de un job de început de carieră, atunci e foarte simplu să găsim ce anume, ce cursuri, ce certificări să aibă, făcând o căutare pe internet și studiind fișele de post pe care le vedem pentru postul respectiv și vedem acolo ce se solicită, ce anume ni se cere pentru joburile spre care vrem să ne îndreptăm”, a explicat Oana Botolan, expert HR, la Aleph News.

Citește și:

Exit mobile version