Ce trebuie să știi dacă ești antreprenor în HoReCa. Un consultant fiscal îți explică ce facilități ai

Dacă eşti antreprenor în industria HoReCa, odată cu publicarea Ordonanţei de Urgenţă, aseară, în Monitorul Oficial, ţi s-a luat o piatră de pe inimă. Plata pentru perioada 25 iunie – 25 septembrie 2020 şi pentru durata stării de urgenţă va fi redusă din impozitul specific anual, iar termenul pentru primul semestru s-a extins până pe 25 octombrie.

Emilian Duca, consultant fiscal, îţi explică ce alte facilităţi mai ai dacă plăteşti în continuare impozit pe profit sau dacă ai întârziat cu plăţile la bugetul de stat.

Emilian spune că s-a introdus un mecanism de bonificare la plată, astfel că, în trimestrul 2 şi 3, persoanele care achită impozitul pe profit la termen beneficiază de reducere de 10%.

„Putem semnala o reducere a sumei de plată pentru chiria sectoarelor de plajă cu circa 30%. Începând cu data de 25 iunie şi până la 25 octombrie, nu se calculează accesorii, adică majorări, dobânzi şi penalităţi, pentru sumele neachitate la bugetul de stat” , adaugă Emilian.

Exit mobile version