• Omul de afaceri și scriitorul Robert Kiyosaki atenționează că urmează o prăbușire substanțială a pieței în curând
  • Autorul cărții „Tată bogat, tată sărac” le recomandă investitorilor să își mute banii în trei active
  • Nu este prima dată când el anunță o scădere masivă în viitorul apropiat

Omul de afaceri și scriitorul Robert Kiyosaki atenționează că urmează o prăbușire a pieței în curând. Autorul cărții „Tată bogat, tată sărac” le recomandă investitorilor să își mute banii în active precum aurul, argintul și, surprinzător, Bitcoin, informează Business Insider.

Printre investitori, vor exista mereu „puișori lași”, așa cum îi numește Kiyosaki, care strigă mereu că „pică piața”. Iată însă că roata s-a întors, iar de data aceasta chiar autorul cărții susține că piața va lua o întorsătură dramatică. O veche zicală spune că și un ceas stricat are dreptate de două ori pe zi, dar numărul vocilor care susțin că piața bursieră din SUA este într-o „bulă” se înmulțește de pe o zi pe alta.

„Cea mai mare prăbușire din istorie a pieței este aproape. Vânzările în masă creează oportunități de cumpărare, dar piețele nu își vor reveni pentru o bună perioadă de timp. Luați mai mult aur, argint și Bitcoin”, a spus Robert Kiyosaki.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
Sursa foto: YouTube/ The Rich Dad Channel

Așadar, Kiyosaki recomandă metalele prețioase, care oferă o protecție sporită împotriva scăderilor abrupte din piață și criptomonedele. Omul de afaceri și-a mai arătat în trecut entuziasmul pentru ultimele active menționate, preponderent Bitcoin.

Nu este prima dată când el anunță o scădere masivă în viitorul apropiat. Săptămâna trecută, Kiyosaki a postat un tweet în care susține că „cea mai mare bulă din istorie se mărește”, urmat de sfatul de a cumpăra aceleași trei active menționate anterior. El consideră că o oportunitate bună de a cumpăra Bitcoin este în jurul sumei de 24.000 de dolari, dar rămâne de văzut dacă se va mai întoarce vreodată la acea valoare.