• Averile miliardarilor cresc, în timp ce săracii suferă iar COVID-19 sporește inegalitățile
  • Oxfam solicită măsuri pentru combaterea inegalității
  • Cei mai bogați 10 oameni din lume și-au mărit averile în pandemie cu 540 miliarde de dolari.
  • Suma ar fi suficientă pentru a plăti vaccinarea întregii populații a planetei

Națiunile au o „fereastră de oportunitate care se reduce” pentru a construi o redresare echitabilă și ecologică, potrivit raportului „Virusul inegalității”, publicat înaintea întâlnirii virtuale a Forumului Economic Mondial, în cadul „Dialogurilor Davos”.

„Suntem martorii celei mai mari creșteri a inegalităților de la începutul înregistrărilor”, a declarat Gabriela Bucher, director executiv al Oxfam International, într-o declarație, în timp ce organizația caritabilă a solicitat impozite mai mari pe averi și protejarea munitorilor.

„Economiile direcționează averile către o elită bogată care traversează pandemia în lux, în timp ce cei din prima linie a pandemiei – lucrători din magazine, din domeniul sănătății și vânzătorii din piețe – se luptă să își plătească facturile.”

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

COVID-19 a declanșat o furtună economică care i-a lovit cel mai puternic pe cei săraci și vulnerabili, femeile și lucrătorii marginalizați confruntându-se cu cele mai grave pierderi de locuri de muncă, iar Banca Mondială a avertizat că peste 100 de milioane de oameni ar putea fi împinși în sărăcie extremă.

Reducerea numărului de persoane care trăiesc în sărăcie la nivelurile anterioare crizei ar putea dura mai mult de un deceniu, a apreciat Oxfam.

Cei mai bogați 10 oameni din lume și-au mărit averile în pandemie cu 540 miliarde de dolari

Între timp, bogăția colectivă a miliardarilor mondiali a crescut cu 3,9 trilioane de dolari între martie și decembrie 2020 pentru a ajunge la 11,95 trilioane de dolari, arată raportul.

Cei mai bogați zece – o listă condusă de Jeff Bezos de la Amazon și Elon Musk de la Tesla, și care îi include, de asemenea, pe CEO-ul grupului de lux LVMH, Bernard Arnault, Bill Gates de la Microsoft și CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg – au marcat o creștere a averilor cu 540 miliarde de dolari în aceeași perioadă, a spus Oxfam.

Această sumă ar fi suficientă pentru a împiedica oricine să cadă în sărăcie ca urmare a pandemiei și să plătească vaccinarea întregii populații a planetei, au calculat cercetătorii.

Un impozit temporar asupra profiturilor în exces realizat de cele 32 de corporații globale care au profitat cel mai mult în timpul pandemiei ar fi putut aduce 104 miliarde de dolari în 2020, a spus Oxfam.