Cel mai scump ceas Swatch din lume? Ceasul Papei Francisc

July 29, 2022, IQALUIT, NU, CANADA: Pope Francis speaks during a public event in Iqaluit, Nunavut on Friday, July 29, 2022, during his papal visit across Canada. (Credit Image: © Nathan Denette/The Canadian Press via ZUMA Press)

Ceasul din plastic pe care Papa Francisc l-a purtat de sute de ori, un banal Swatch negru, a fost vândut la licitaţie pentru peste 51.000 de dolari.

Suveranul Pontif îl însărcinase recent pe secretarul său să ia legătura cu o casă de licitaţii, scrie Il Messaggero. Apoi, ceasul din plastic pe care Papa Francisc l-a purtat de sute de ori, un banal Swatch negru, a fost scos la licitaţie.

Încasările vor finanţa burse de studiu pentru copii defavorizaţi.

Ziarul francez Le Point relata că ceasurile care au aparţinut actorilor, actriţelor sau marilor personalităţi sunt adesea scoase la licitaţie.

De exemplu, Tag Heuer-ul purtat de Steve McQueen în filmul „Le Mans” din 1971 a fost vândut cu 1,8 milioane de euro, în timp ce Rolex-ul lui Paul Newman a fost vândut cu 4,5 milioane de euro. Sau ceasul din aur alb Omega care i-a aparţinut lui Elvis Presley la 1,5 milioane de euro.

Ioan Paul al II-lea purta adesea un Rolex din aur, în timp ce Benedict al XVI-lea prefera un Junghans din anii 1960.

Papa Francisc „adoptase” un Swatch de 60 de euro, cu o curea neagră din plastic şi un cadran alb pe care se remarcă o fereastră dreptunghiulară subţire pentru dată.

Exit mobile version