• Este nevoie de turnarea unui nou strat de asfalt, în condițiile în care șoseaua s-a denivelat din cauza căldurii.
  • În iunie și iulie au mai fost făcute reparații pe pod din această cauză.
  • De altfel, din iulie anul trecut, când a fost deschis podul de la Brăila, au apărut numeroase probleme.

Celebrul „Golden Gate românesc”, podul de la Brăila, a intrat din nou în reparații. Într-un an de la inaugurare, s-a stricat în nenumărate rânduri. Acum, circulația este restricționată pe o porțiune a podului doar pe câte o bandă pe sens.

Șefii de la Drumuri au anunțat că se închide un sens de circulație pe podul de la Brăila pentru lucrări din această dimineață și până pe 26 august. Este nevoie de turnarea unui nou strat de asfalt, în condițiile în care șoseaua s-a denivelat din cauza căldurii. În iunie și iulie au mai fost făcute reparații pe pod din această cauză.

De altfel, din iulie anul trecut, când a fost deschis podul de la Brăila, au apărut numeroase probleme. S-a constatat inclusiv că unele șuruburi nu erau bine strânse, au apărut infiltrații de apă în blocurile de ancoraj. Acum, oficialii de la CNAIR spun că trebuie reasfaltat întregul pod și că trebuie făcută hidroizolația, pentru ca astfel de probleme să nu mai apară.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Citește și