• Guvernul ar trebui sa găsească 10 miliarde de lei, banii pentru recalcularea pensiilor din luna septembrie.
  • Prim-ministrul doreşte ca proiectul de buget să fie pus în transparenţă astăzi, iar joi să fie transmis în Parlament spre dezbatere şi adoptare.
  • Proiectul de buget pentru 2024 prevede o creștere a salariilor bugetarilor cu 5%.

Ciolacu și Ciucă împart bugetul pe 2024. A fost un weekend productiv pentru Coaliție. Liderii PSD și PNL au decis în ședință cum împart bugetul pentru anul viitor. Sănătatea va primi mai puțini bani, în timp ce Educația va avea cel mai mare buget din istorie, spun surse oficiale.

Guvernul ar trebui sa găsească, însă, 10 miliarde de lei, banii pentru recalcularea pensiilor din luna septembrie. Potrivit aceloraşi surse, prim-ministrul doreşte ca proiectul de buget să fie pus în transparenţă astăzi iar joi să fie transmis în Parlament spre dezbatere şi adoptare.

„Legea bugetului este cea mai importantă lege dintr-un an pentru că trasează direcțiile pe care guvernul le va face în anul următor și, bineînțeles, cum va gestiona banii. Este deja destul de târziu. Orice companie care se respectă începe să își facă bugetul cam de când începe toamna și prin octombrie, bugetul pe anul viitor e cam gata. Guvernul a spus că nu mai face rectificarea bugetară pe 2023 pentru a se putea concentra pe bugetul pe 2024″, a explicat Răzvan Botea, editor ZF la Aleph News.

Recomandări

IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA
CE RATING DĂ FITCH?
CARE-I MODA ÎN 2025?
UNDE FACI COWORKING?
CARE-I TRENDUL PE TIKTOK?

Proiectul de buget pentru 2024 prevede o creștere a salariilor bugetarilor cu 5%, anunță premierul Marcel Ciolacu. Acesta subliniază că această majorare nu se va aplica demnitarilor. Întrebat despre creșterea salariilor profesorilor, Ciolacu a spus că „o să decidem cu liderii de sindicat în aceste zile”. Totodată, premierul Ciolacu a anunțat că din 2024 vor crește contribuțiile la pilonul II de pensii, în caz contrar, România riscă să piardă fondurile din PNRR. Pe 26 septembrie, guvernul și-a asumat răspunderea pentru măsurile fiscale.

„Dragi români, astăzi se va încheia o etapă din istoria României, astăzi se termină cu șmecheria. Astăzi Guvernul pe care îl conduc își asumă răspunderea, tocmai pentru că România nu se mai poate baza doar pe munca celor cinstiți, a celor care își plătesc corect taxele și impozitele la stat, iar pe ceilalți să nu îi deranjeze nimeni. România nu mai poate accepta doar cei cu salarii mici să plătească taxe, iar cei cu venituri mari să le tot optimizeze. Măsuri dure trebuie luate acolo unde există fraudă, evaziune, risipă în cheltuielile statului. Cred că singura cale prin care această țară se poate dezvolta este un parteneriat cinstit și real între Guvern și mediul de afaceri”, a spus Marcel Ciolacu atunci.

Citește și