• Apple a pierdut ieri 6,7%, iar acțiunile Microsoft au scăzut cu 5,4%
  • Tesla a avut cea mai slabă zi de tranzacţionare din istorie
  • Pentru a treia zi la rând, bursa americană a fost pe roșu!

Ieri a fost prima zi de tranzacționare a săptămânii, iar cotațiile au fost trase în jos de marile companii din domeniul tehnologiei. Acestea învață pe pielea lor povestea lui Icar – după o creștere fulminantă, s-au apropiat prea mult de Soare și acum încep să cadă.


Apple a pierdut 6,7 la sută, iar Microsoft, 5,4 la sută. Cel mai rău stă Tesla, favorita investitorilor: acțiunile companiei s-au depreciat cu peste 21 la sută!


Analiștii așteptau momentul ăsta. Companiile din tehnologie au crescut mult în ultima lună și au doborât record după record. Nu putea merge așa la infinit. Întrebarea e acum dacă toată bursa americană se va molipsi de la ele.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT