• În 2022, un grup de angajați SpaceX au cerut condiții de lucru mai bune.
  • Foștii angajați spun că după publicarea scrisorii deschise, unii au fost concediați.
  • O audiere a părților de către autoritățile americane va avea loc peste două luni.

Elon Musk nu este prea indulgent cu angajații săi, cel puțin asta reiese dintr-o plângere formulată de o
agenție americană de plasare a forței de muncă. Un grup de foști angajați SpaceX acuză compania că
tolerează hărțuirea.

Situația din cadrul SpaceX

În 2022, un grup de 8 angajați ai SpaceX au formulat o scrisoare deschisă în care s-au plâns de condițiile necorespunzătoare de lucru în această companie. Au detaliat foarte specific în ce constau aceste condiții.

Au adăugat că nu o fac din răutate, ci pentru ca lucrătorii de la SpaceX să poată lucra în liniște și în condiții cât mai bune. Se pare că SpaceX i-a convocat pe cei 8, i-a supus unui interogatoriu, după care toți au fost concediați.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Ce va urma dacă nu se ajunge la un acord cu SpaceX?

Tot cazul va ajunge pe masa unui judecător care va decide până la urmă cine are dreptate. Pe 5 martie va urma o audiere a părților implicate.

Citește și