- Dobânzile își continuă creșterea
- Indicele ROBOR urcă pentru a șasea zi la rând și ajunge la 2,09%
- În urmă cu o săptămână, era 1,98%
După o perioadă îndelungată de scădere și după ce în urmă cu două săptămâni a atins cel mai mic nivel din noiembrie 2017, indicele a început să crească. Avansul ROBOR a început odată cu votul în parlament pentru creșterea pensiilor cu 40% și cu respingerea de către CCR a acțiunii guvernului împotriva legii privind dublarea alocațiilor elevilor.
Robor a urcat marți la 2,10%, de la 2,07% luni.
Pe 5 august, Consiliul de Administrație al BNR a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,5% pe an, de la 1,75% pe an, începând cu 6 august, dar și de reducere a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1% pe an, de la 1,25%. Măsura a fost luată pentru atenuarea impactului economic al pandemiei de coronavirus.
Ce este ROBOR?
„Cred că ar trebui să începem prin a spune ce înseamnă indicele ROBOR. Este un indicator foarte important de referință pentru a calcula dobânzile creditelor luate în lei. Cu ajutorul lui, băncile stabilesc dobânzile la ratele pe care TU le plătești în fiecare lună.”
Ce înseamnă creșterea ROBOR-ului?
„După o perioadă îndelungată de scădere și după ce în urmă cu 2 săptămâni a atins cel mai mic nivel din Noiembrie 2017, indicele a început să crească. Astaăzi este 2.09%. Analiștii spun că indicele crește dacă si cheltuielile guvernamentale cresc sau dacă există posibilitatea să crească. De exemplu, avansul ROBOR a început odată cu votul în Parlament pentru creșterea pensiilor cu 40%.”
Cum ne afectează ?
„O creștere a indicelui ROBOR înseamnă o creștere a ratelor. Nu va fi un impact foarte mare, dar tot o creștere rămâne până la urmă.”