Criza economică nu este atât de rea în cifre. România are cele mai puține insolvențe din ultimul deceniu

Un studiu Eurostat îi arată că în trimestrul al treilea din 2020 afacerile nu au mers așa rău. Față de lunile anterioare, numărul firmelor nou înființate a crescut cu 45%. Ce-i drept, și falimentul este mai mare cu 25%.

Dacă compari trimestrul 3 din 2020 cu cel de din 2019, numărul firmelor nou înființate a scăzut cu aproape 7%. Surprinzător este că numărul falimentelor este la același nivel. Dacă te uiți pe datele noastre de la Registrul Comerțului, vei vedea că am avut cele mai puține insolvențe din ultimul deceniu și cu 11 % mai puține decât în 2019.

Granturile și IMM-urile, colacul de salvare al afacerilor în pandemie

Schema de suport de stat a ajutat companiile să supraviețuiască. Programele de granturi pentru IMM au pompat bani în piață, lichiditate și au echilibrat firmele. Dar să știi că nu înseamnă că am scăpat, ci doar că se mai amână puțin falimentul pentru că momentul adevărului va veni când statul își va lua mâna de pe firme și vor fi lăsate să se adapteze singure la o nouă piață, după noi reguli, firmele fiind oricum anemice.

La nivelul Uniunii, trimestrul 3 din 2020 comparativ cu 2019, numărul firmelor noi a crescut cu 2%, numărul falimentelor a săzut cu 17%.
Țările care numără cele mai mult firme noi sunt Franța, Belgia și Lituania.

Exit mobile version