• Uneori este dificil să nu simți că anvelopele sunt veriga slabă a unei mașini, dar acest lucru este pe cale să se schimbe.
  • Șoferii vor uita cum e să faci pană datorită celei mai noi tehnologii în materie de anvelope: cauciucurile fără aer.
  • Noul tip inovator de anvelopă se bazează pe același principiu de construcție și funcționare.

Uneori este dificil să nu simți că anvelopele sunt veriga slabă a unei mașini, dar este pe cale să se schimbe asta, scrie BBC. În doi ani, șoferii vor putea spune adio penelor de cauciuc datorită celei mai noi tehnologii în materie de anvelope: cauciucurile fără aer. Unii dintre cei mai importanți producători de anvelope din lume și-au anunțat deja intenția de a-și lansa propriile produse, începând cu anul 2024.

În 2019, Michelin și General Motors prezentau în premieră absolută un concept de pneuri fără aer. La trei ani distanță, producătorul francez confirmă faptul că va introduce în producția de serie revoluționarul cauciuc, denumit UPTIS. Acesta își va face debutul în 2024 pe viitoarea generație a modelului electric Chevrolet Bolt.

Michelin nu este singurul fabricant de anvelope care va introduce această tehnologie. Pe rând, Bridgestone, Toyo Tyres, Hankook și Kumho anunță că vor lansa propriile produse. Compania care ne-a oferit logo-ul Michelin Man are un plan multianual pentru a crea o anvelopă fără aer conectată, imprimată 3D și realizată în întregime din materiale care pot fi topite și reutilizate.

Recomandări

CE FACI ÎN WEEKEND?
CONTROVERSE ÎN ARTĂ
CE FILME VEZI ÎN WEEKEND?
PREȘEDINȚII SE SUSPENDĂ?
#1 LA CONSUM DE DROGURI
LA CE FESTIVALURI MERGI

Cum funcționează anvelopele fără aer

Anvelopele fără aer înglobează tehnologii ușor diferite de la producător la producător. Cu toate acestea, ele au în esență același principiu de construcție și de funcționare. În schimb, banda de rulare, adică cea aflată în contact cu suprafața carosabilă, nu va mai fi susținută în poziție de aerul presurizat din anvelopă. Acest rol va fi preluat de o structură polimerică termoplastică, robustă și flexibilă, care va fi învelită în cauciuc compozit și din fibră de sticlă.

Între cele două părți ale structurii de cauciuc există o bandă întărită care va juca rolul de carcasă pliată de pe anvelopele convenționale. O altă componentă-cheie o reprezintă janta, care conectează anvelopa de butucul mașinii. În unele cazuri, aceasta este ferm integrată cu restul anvelopei fără aer.

Ce avantaje au noile anvelope

Unul dintre principalele avantaje ale anvelopelor „airless” este că nu pot fi perforate. Altfel spus, nu se vor dezumfla niciodată. În plus, nici în eventualitatea unor tăieturi ale benzii de rulare sau ale flancurilor nu vor reduce eficiența de funcționare a anvelopei fără aer, care devine practic indestructibilă.

Drept urmare, timpul de nefuncționare al mașinii din cauza schimbării unei anvelope deteriorată va fi redus sau eliminat. De asemenea, uzura cauzată de umflarea insuficientă sau de umflarea în exces a anvelopei va deveni o problemă de domeniul trecutului.

La cele enumerate anterior trebuie adăugată eliminarea riscului producerii unei pene de cauciuc sau a unei explozii de cauciuc. În plus, din mașină vor dispărea roata de rezervă, cricul și kit-ul de depanare a unei roți.

Comercializarea acestor anvelope fără aer va duce la o utilizare masivă a materialelor reciclate și reciclabile. În plus, acest sistem inovator ar contribui la reducerea cantității de materie primă necesară producției de cauciucuri. Totodată, producția anvelopelor „airless” necesită mai puțină energie comparativ cu pneurile convenționale.

Pe de altă parte, ar avea și un rol important în reducerea numărului de anvelope uzate casate în fiecare an. Potrivit estimărilor celor de la Michelin, numărul acestor cauciucuri casate an de an se ridică la aproximativ 200 de milioane la nivel mondial.