Cu Trump nu le merge ca pe roate. Liderul de la Casa Albă cere votanţilor să nu mai cumpere de la Goodyear

- Donald Trump a făcut un apel la boicotarea companiei Goodyear
- Angajaţii unei fabrici Goodyear nu au voie să poarte şepci cu însemnele Make America Great Again
- Apelul la boicot contrazice dorinţa lui Trump ca votanţii lui să cumpere doar produse americane
În plină campanie electorală, Donald Trump îşi face timp şi pentru micile războaie personale. Preşedintele american le-a cerut votanţilor să nu mai cumpere produsele companiei Goodyear. Asta după ce angajaţii unei fabrici a producătorului de anvelope au fost avertizaţi că nu au voie să poarte tricouri sau şepci cu însemnele Make America Great Again sau Blue Lives Matter, o mişcare care militează pentru respectarea vieţilor poliţiştilor. În schimb, sunt permise gesturile de susţinere a mişcării Black Lives Matter sau a comunităţii LGBT.
Compania americană a explicat că nu permite angajaţilor să îşi exprime opiniile politice la locul de muncă.
Ironia este că Goodyear furnizează cauciucurile atât pentru limuzina preşedintelui, cât şi pentru maşinile Serviciului Secret.
Unii votanţi ai lui Trump au început să dea jos însemnele Goodyear din service-uri.
Prin apelul la boicot, Trump se contrazice însă singur. De când e preşedinte, el a cerut americanilor să cumpere doar produse realizate în Statele Unite.
Donald Trump, preşedintele SUA: „Voi semna un ordin executiv care prevede că trebuie să cumpărăm produse americane şi să angajăm americani. Ne vom apăra muncitorii şi locurile de muncă şi vom pune America pe primul plan.“
Donald Trump, preşedintele SUA: „Nu poţi purta o şapcă MAGA, dar poţi avea alte lucruri, de natură marxistă. E ceva în neregulă la vârful companiei Goodyear. Îi susţin pe oamenii care nu mai vor să cumpere produsele lor.“
Autor: Ștefan Ionescu
- BREAKING. Trump anunță un acord cu Putin pentru livrări masive de motorină din Rusia către SUA și piața internațională: „Prețurile vor scădea rapid”
- Noi informații despre atacul de la bordul FlyDubai: Teroristul plănuia să prăbușească avionul în aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv și să ucidă cât mai mulți oameni, arată ancheta EAU
- Bucureștiul devine un PLAYGROUND al luminii în acest weekend, la Spotlight Festival. Mihaela Păun, director ARCUB: „Va fi foarte frumos. Este o ediție aniversară, foarte importantă”
- Primarul Tiranei, Erion Veliaj, aflat în arest preventiv, continuă să își exercite funcția prin intermediul unui avatar generat cu AI.
- Cum te protejezi de gripă? Sezonul infecțiilor respiratorii a început în forță, cu peste 80.000 de cazuri într-o singură săptămână. Adrian Marinescu: „Vaccinarea e cea mai bună prevenție”