Cum evoluează relația dintre angajați și șefi în România? Cristian Hostiuc: „Cea mai mare parte consideră că numai cei care au avut pile cunoștințe și relații au putut să facă afaceri”
- Mulți angajați se plâng că angajatorul le face promisiuni pe care nu le respectă niciodată.
- Mai mult de jumătate dintre angajații români nu sunt mulțumiți nici de salariul primit, nici de locul în care lucrează.
- Patronii, oamenii de afaceri, antreprenorii cred că angajaţii lor îi apreciază pentru că le-au dat un loc de muncă.
În România, relația dintre angajat și patron e ca un dans în care fiecare are propriul ritm: patronii spun că oferă șansa de a construi o carieră și stabilitate financiară, în timp ce unii angajați rămân rezervați și visează la un model în care statul să fie principalul angajator. În fundal, persistă nostalgia după „siguranța locului de muncă” din epoca lui Ceaușescu, transmisă de generațiile anteriore, care au trăit vremea aceea.
Cristian Hostiuc, director editorial Ziarul Financiar: „Percepția s-a schimbat imediat după căderea comunismului, considerându-se că patronii, oamenii de afaceri care au început să facă afaceri după căderea lui Ceaușescu au fost cei care de fapt erau la putere, adică au fost nomenclaturistii și a fost doar un transfer dintr-o parte în alta. Cea mai mare parte consideră că numai cei care au avut pile cunoștințe și relații au putut să facă afaceri. Ceilalți care nu au avut niciun fel de tangență cu Partidul Comunist nu au putut să facă acest lucru. Și acest lucru se duce până în ziua de astăzi. Se consideră că cei care fac afaceri, care sunt în afaceri, sunt doar cei care au relații ca să obțină un contract sau altul, ca să deschidă o ușă sau alta. Cei mai mulți dintre oameni care sunt angajați consideră că nu au nici o șansă să-și facă propria lor afacere.”
Patronii, oamenii de afaceri, antreprenorii cred că angajaţii lor (şi tot timpul folosesc această expresie: angajatul meu) îi apreciază pentru că le-au dat un loc de muncă şi că, prin acest job, prin salariul pe care îl oferă, angajaţii îşi pot susţine familiile.
La polul opus, angajaţii îi „urăsc” pe patroni tocmai pentru că le-au dat acel job. Ar fi preferat să primească un loc de muncă de la stat, iar, în varianta fericită, de la o multinaţională, care nu are un patron vizibil cu care să interacţioneze în fiecare zi, ci un director general sau directori clar stabiliţi. Angajaţii de astăzi, dar şi de ieri, „urăsc” să lucreze la patron, dar nu au ce face şi trebuie să lucreze. Ei cred că patronul face bani, se îmbogăţeşte din munca lor, considerând că le fură cunoştinţele, ideile şi munca, oferind în schimb un salariu prost.