- Comisia Europeană propune un plan de relansare a economiei de 750 de miliarde de euro
- 19,6 miliarde de euro este suma împrumuturilor nerambursabile prevăzute pentru România în planul Comisiei Europene de reconstrucţie economică de după pandemie.
- Cu tot cu garanțiile pentru credite, ajutorul UE pentru România depășește 33 de miliarde de euro.
- Europarlamentarul Siegfried Mureşan spune că banii ne vor ajuta să ne revenim după criză
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat Parlamentului European noul plan de buget al Uniunii Europene, menit să alimenteze ambiţiosul plan de reconstrucţie economică de după pandemia de coronavirus.
Advertisment
19,6 miliarde de euro este suma împrumuturilor nerambursabile prevăzute pentru România în planul Comisiei Europene de reconstrucţie economică de după pandemie. Cu tot cu garanțiile pentru credite, ajutorul UE pentru România depășește 33 de miliarde de euro.
Citește aici Propunerea oficială a Comisiei Europene!
Recomandări
Europarlamentarul Siegfried Mureşan este de părere că banii vor ajuta la revenirea mai uşoară a economiei, după criza provocată de noul coronavirus.
„Important: 33 de miliarde de euro va primi România din Planul de redresare de 750 de miliarde de euro propus astăzi de Comisia Europeană pentru combaterea pandemiei de COVID-19. Cele 33 de miliarde de euro vor fi, în mare parte, fonduri nerambursabile, dar şi credite în condiţii avantajoase.
Vorbim de fonduri noi, în plus faţă de fondurile structurale şi de coeziune pe care România oricum urmează să le primească în viitorul buget multianual al UE.
Este un sprijin extrem de consistent care ne va ajuta să ne revenim mult mai uşor după criză. Sunt mulţi bani cu care putem construi multe lucruri bune pentru oameni”, scrie Mureşan într-o postare pe un site de socializare.
Dacă va fi aprobat de Consiliul European, acest plan este cel mai amplu proiect de relansare lansat vreodată de Uniunea Europeană.
Ursula von der Leyen: UE este într-un moment decisiv şi are nevoie de soluţii comunitare
Uniunea Europeană este într-un moment decisiv şi necesită un efort colectiv, a afirmat, miercuri după-amiază, preşedintele Comisiei Europene, anunţând un buget multianual de 1.100 de miliarde de euro şi fondul de relansare de 750 de miliarde de euro.
„Astăzi, suntem într-un moment definitoriu. Ceea ce a început cu un virus atât de mic încât nu poate fi văzut cu ochii liberi s-a transformat într-o criză economică atât de mare încât nu poate fi ignorată. Modelul nostru unic construit de-a lungul a 70 de ani se confruntă cu o provocare fără precedent în vieţile noastre şi în istoria Uniunii Europene”, a declarat Ursula von der Leyen în Parlamentul European, subliniind că este vorba de o criză europeană care necesită soluţii comune.
„Această criză are ramificaţii externe majore în diverse ţări. Nicio problemă nu poate fi rezolvată doar de o singură ţară”, a explicat preşedintele Comisiei Europene.
„Europa este într-o poziţie unică de a putea face investiţii în redresarea colectivă şi în viitorul comun. În Uniunea noastră, oamenii, companiile şi economiile depind una de alta şi se bazează una pe cealaltă. În Uniunea noastră, coeziunea, convergenţa şi investiţiile sunt bune pentru toţi. În Uniunea noastră, ştim că cele mai îndrăzneţe măsuri sunt cele mai sigure pentru viitor”, a continuat Ursula von der Leyen.
„De aceea, Comisia Europeană propune astăzi un nou instrument de redresare, numit Viitoarea Generaţie UE (Next Generation EU), în valoare de 750 de miliarde de euro. Acest fond se adaugă unui buget UE pe termen lung, reconfigurat, de 1.100 de miliarde de euro. Fondul Viitoarea Generaţie UE, împreună cu principalul buget multianual însumează 1.850 de miliarde de euro, prin propunerile de astăzi. Acestea merg împreună cu cele trei mecanisme de siguranţă pentru credite de 540 de miliarde de euro, aprobate deja de Parlamentul UE şi de Consiliu. În total, efortul nostru de redresare este de 2.400 de miliarde de euro”, subliniază Ursula von der Leyen.
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 444. Netanyahu e acuzat de către opoziție că sabotează negocierile pentru ostatici
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
- Kiev atacă pentru prima dată pozițiile rusești folosind doar drone FPV terestre
Partenerii noștri