Cum s-a pregătit eMAG pentru a zecea ediție de Black Friday. De unde poți ridica coletele comandate

Ai așteptat destul. Marii câștigători ai crizei din domeniul comerțului online se întrec în reduceri, în luna Black Friday.

Mâine vine rândul celui mai mare retailer din România să-și expună ofertele.

eMAG organizează a zecea ediție și se așteaptă la vânzări mai mari ca în anii trecuți.

Cum s-a pregătit eMAG pentru Black Friday-ul aniversar

eMAG a pregătit peste 4 milioane de produse la ofertă, iar reducerile totale vor fi de 300 de milioane de lei.

Retailerul se așteaptă ca în acest an, în ediția aniversară, să realizeze vânzări de 585 de milioane de lei, cu 17% mai mult decât anul trecut.

Anul trecut, doar în primele 10 minute eMag a înregistrat 100.000 de comenzi.

Ce produse vor fi reduse

Se promit ca în alți ani reduceri la produse IT, produse electrocasnice și de îngrijire personală. Dar și 200.000 de parfurmuri și cosmetice, 500.000 de jocuri și jucarii sau 10 tone de cafea.

Comenzile le poți ridica și din punctele de livrare EasyBox. Depozitele sunt pregătite, deci vineri la prima oră poți să-ți dai comanda la produsele favorite.

eMAG și-a propus să livreze toate coletele pana pe 27 noiembrie

Media Galaxy a început campania de Black Friday pe 30 octombrie și o va încheia pe 2 decembrie, la fel și Altex.

Exit mobile version