Cum va arăta economia României în 2026? Cristian Hostiuc: „Nu mai putem continua cu acest deficit, fără creștere economică. Guvernul Bolojan trebuie să facă ceva pentru a relansa economia, nu să mimeze ca acum”

- Fini: 2025 a început sub șoc politic și s-a închis fără crize majore
- Fini: Nicușor Dan președinte a fost surpriza totală a anului
- Fini: Economia a încetinit în 2025, dar nu a intrat în criză
- Fini: România a reușit anul acesta să evite retrogradarea la „junk”
- Fini: Inflația și dobânzile au rămas mari, salariile reale au scăzut
- Fini: Cursul a trecut de 5 lei/euro și nu s-a mai întors
- Fini: Companiile au rezistat, dar au mutat problemele în 2026
- Fini: IT-ul și imobiliarele au frânat, chiriile au continuat să crească
- Fini: Bursa a fost surpriza pozitivă a anului, cu +30%
- Fini: Investitorii nu au plecat, dar România plătește scump stabilitatea
Am intrat în 2025 cu frică după anularea alegerilor și după un final de 2024 care a pus România pe muchie. Ne așteptam la crize, la derapaje, la un an pierdut Și totuși, dacă tragem linie, anul acesta se închide mai bine decât ne-am temut: fără colaps economic, fără prăbușiri majore, cu o bursă care a surprins pozitiv și cu o stabilitate politică fragilă, dar funcțională.
Dacă ar fi să dai un verdict scurt: A fost 2025 un an salvat sau doar un an amânat?
Cristian Hostiuc, director editorial Ziarul Financiar: „A fost salvat din perspectivă politică și economică, dar este un an amânat a rezolvării problemelor legate de pierderile bugetare, deficitul bugetar, tot ce înseamnă administrație publică, plus toate celelalte teme care frânează creșterea, dezvoltarea României.
Deci, a fost salvat cel puțin pentru un an din punct de vedere politic și economic, dar nu suntem salvați din punct de vedere al finanțelor publice, al modului cum se face business în România și a tuturor celelalte probleme începând cu infrastructura, nu neapărat infrastructura publică, ci infrastructura de sănătate și de educație. Doar am amânat problemele, a mai trecut un an”.
Guvernul Bolojan a reușit să evite retrogradarea la junk, dar cu prețul dobânzilor mari și al austerității. E sustenabil acest model și în 2026?
Cristian Hostiuc, director editorial Ziarul Financiar: „Nu. Noi dacă vom continua fără creștere economică, toate aceste deficite, toate împrumuturile pe care le luăm acum și care sunt plătite cu dobânzi de 6-7%, ne vor sări în față în următorii ani. Noi nu putem continua la nesfârșit cu această situație.
Și avem două variante: ori avem o restructurare rezonabilă, fără prea mari pierderi, sau la un moment dat va veni o restructurare dură, cu tăieri de salarii în sectorul bugetar și în sectorul privat, cu majorări de taxe și impozite încă o tură. Deci cei care sunt acum la guvernare trebuie să aleagă. Ori încearcă să facă într-un mod rezonabil, dar să facă ceva, nu cum mimează acum că fac restructurarea cheltuielor bugetare sau că fac o reorganizare sau că reduc cheltuiele bugetare, sau la un moment dat, când se vor termina banii și nimeni nu ne va mai împrumuta, atunci vor fi nevoiți cei care sunt la putere, ca pe vremea lui Băsescu, să taie în dreapta și în stânga. Și cu toate consecintele – respectiv oamenii în stradă, proteste, alt Guvern, altă guvernare, poate o altă orientare”.
Bursa a fost surpriza anului, +30%, în timp ce economia reală a încetinit. Ce ne spune această ruptură dintre piața de capital și viața de zi cu zi?
Cristian Hostiuc, director editorial Ziarul Financiar: „Bun, piața de capital sau piața bursieră aparține unor oameni, un număr redus de oameni, de investitori.
La noi nu sunt atât de mulți investitori la bursă și, la un moment dat, lumea își va spune problema. Cum poate bursa să crească în condițiile în care economia stagnează și este la limita supraviețuirii? Și atunci, nu știu, bursa s-ar putea să scadă, s-ar putea să vedem alte reacții, pentru că nu poate să continue la nesfârșit.
Nu poți să ai o economie care este rămasă în urmă și care stagnează – că, până la urmă, economia României, când are o creștere de 0%, pur și simplu a stagnat. Nu poți să ai o creștere bursieră la nesfârșit. Mai ales că această creștere de la noi nu a venit din companii de tehnologie, unde gradul de scalare și de multiplicare este imens. La noi a venit la companiile din gaze, din infrastructură electrică, adică din sectoare grele”.
Ce riscuri majore există pentru anul 2026?
„În primul rând, Guvernul trebuie să facă ceva cu cheltuiele bugetare. Deci, să facă ceva. Să fim credibili din perspectiva Bugetului, adică să închidem anul la 8 și ceva și să avem un plan de reducere a cheltuielilor bugetare pentru anul viitor. Dar cel mai important – Guvernul să vină cu ceva! Repet, nu să vină cu un plan integrat de țară, cum cere toată lumea. Să vină cu ceva pentru a relansa economia. Să vină cu câteva măsuri care să-ntoarcă economia de la această fază de austeritate și restructurare, în care suntem prinși cu toții, către o speranță că poate reveni creșterea economică. Din păcate, acest plan nu există”.