Cursă strânsă pentru vaccinul anti Covid. Johnson & Johnson anunţă cel mai mare studiu clinic

- Cel mai mare studiu clinic pentru vaccinul anti coronavirus ar putea începe în septembrie
- Compania Johnson&Johnson vrea să recruteze pentru studiul avansat în jur de 60.000 de oameni
- Vor fi 180 de locaţii de testare în 28 de state americane, dar şi în Brazilia, Chile şi Africa de Sud
- SUA a anunţat recent că plăteşte companiei J&J peste 1 miliard de dolari pentru a produce peste 100 de milioane de doze de vaccin până în 2021
Un studiu clinic avansat pentru vaccinul anticoronavirus, făcut pe 60.000 de persoane, chiar din septembrie. Asta a anunţat recent compania Johnson & Johnson, potrivit Daily Mail.
Dacă va reuşi să recruteze această cifră impresionantă de oameni, compania va depăşi rivalii săi, Moderna şi Pfizer, care recrutează pentru studiile avansate în jur de 30.000 de oameni fiecare. Participanţii vor fi urmăriţi pe o durată de până la doi ani, însă rezultatele preliminare vor fi publicate mult mai devreme.
Experţi de la compania din New Jersey au spus că efectuarea studiului pe un număr foarte mare de oameni va arăta mult mai bine eficienţa acestui vaccin. Acest anunţ făcut de companie este neaşteptat, pentru că abia a început recent studiile clinice de fază I pentru acest vaccin, testându-i siguranţa şi eficacitatea pentru o doză şi două doze, în Belgia şi SUA.
Acest fapt plasează compania în spatele Astra Zeneca, Moderna şi Pfizer, care deja au început faza a III-a a studiilor clinice, adică cea avansată, pe care o fac pe grupuri foarte mari de oameni.
Vaccinul produs de J&J combină materialul genetic al noului virus cu genele adenovirusului – care cauzează răceala comună – pentru a induce un răspuns imun. Este aceeaşi tehnologie pe care compania a folosit-o pentru a face un vaccin experimental împotriva Ebola pentru oamenii din Republica Democrată Congo la sfârşitul anului 2019.
- Nicușor Dan, după Summitul celor Trei Mări: România a înregistrat pași importanți pentru dezvoltarea economiei. A fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța și Autoritatea Portului Rijeka
- Deficitul bugetar a ajuns la doar 1% după primele trei luni ale anului. Veniturile statului au crescut cu 12,3%, iar cheltuielile s-au redus cu 2,8%
- Trump: „Iranul ne-a informat că se află într-o stare de colaps. Vor să deschidem Strâmtoarea Ormuz cât mai curând posibil.” Președintele SUA le-a transmis consilierilor că nu este mulțumit de oferta Iranului
- Deja apar nemulțumirile companiilor europene față de modul în care au fost atribuite contractele SAFE în România. Beretta acuză: 9 luni fără transparență. Compania italiană atacă alegerea MApN de a merge cu americanii
- Parlamentul European a aprobat majorarea cu 10% a bugetului UE la peste 2 trilioane de euro