- Tesla recheamă în mod voluntar aproape 4.000 de Cybertrucks, a anunțat NHTSA.
- Vehiculele au o defecțiune la acceleratoare care ar putea cauza blocarea pedalei.
- Tesla a precizat că nu știe de niciun accident provocat din cauza acestei defecțiuni.
Cybertruck-ul la control! Tesla recheamă în mod voluntar în service aproape 4.000 de Cybertrucks din cauza unei defecțiuni la acceleratoare, a anunțat Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi din SUA.
Rechemarea vizează toate vehiculele Cybertruck fabricate între 13 noiembrie 2023 și 4 aprilie 2024, scrie Business Insider. NHTSA a precizat că aceasta include aproximativ 3.878 de vehicule, despre care a spus că toate ar avea defectul.
„Atunci când se aplică o forță mare pe plăcuța de pe pedala de accelerație, plăcuța se poate desprinde, ceea ce poate face ca pedala să fie prinsă în garnitura interioară de deasupra pedalei”, a declarat NHTSA în raportul de rechemare, menționând că acest lucru ar putea crește riscul unei coliziuni.
NHTSA a precizat că defecțiunea a apărut din cauza unei „modificări neaprobate” în producția vehiculului.
Tesla va repara sau va înlocui gratuit ansamblul pedalei de accelerație de pe Cybertrucks rechemate în service, a precizat NHTSA. Proprietarii vor fi notificați la jumătatea lunii iunie. Cybertrucks din centrele de livrare vor fi, de asemenea, reparate sau li se vor înlocui piesele.
Până la 15 aprilie, Tesla a precizat că nu știe de niciun accident provocat din cauza acestei defecțiuni. „Suntem doar foarte precauți”, a postat miercuri CEO-ul Elon Musk pe X.
Citește și