- Dacia Sandero a fost în 2020 modelul cu cele mai bune rezultate la nivel european.
- În Spania, s-au vândut cele mai multe Dacia Sandero.
- Sandero s-a clasat pe locul 7 în topul vânzărilor din Franţa, cu 53.400 de unităţi.
Dacia nu se vinde foarte bine doar în România, în Spania, Sandero este pe primul loc în topul vânzărilor. Dacia a fost și pe placul italienilor, francezilor și bulgarilor. În Franța, Dacia este singura marcă din top 10, produsă în afara țării și are aproape 4% din piață.
„În 2020, mașinile produse în România precum Dacia Sandero sau Ford Puma s-au aflat în topul vânzărilor la nivel European. Europenii au căutat mașini ieftine, mașini simple, mașini care să le satisfacă nevoile lor de mobilitate. Dacia Sandero a fost cel mai bine vândut model în Spania în 2020, a depășit chiar un model autohton, a depășit modelul Seat Leon. În Italia s-a clasat pe locul al 10-lea, de asemenea în top 5 a intrat în Franța iar în țări precum Republica Moldova sau Bulgaria Dacia esta la fel ca și în România, marca numărul 1”, a declarat Bogdan Alecu, jurnalist Ziarul Financiar.
Sandero a ajuns la acest succes cu a treia generație a mașinii. Însă, modelul vândut în Europa de Vest este cel produs în Maroc, la Tanger, și nu în România.