• Daniel Dines, șeful UiPath, a acordat un interviu pentru Sifted.eu.
  • Dines: Nu merită să te chinui să faci bani pentru o vacanță.
  • Dines: Am trăit zece ani cu 2.000 de euro pe lună.
  • Dines are acum, la 49 de ani, o avere de 6.9 mld. $.
  • Dines: Am trăit sărac la 20 de ani.
  • Dines: Avem un sfert dintre angajați în București.
  • Dines vrea un centru de talente la București.

Oamenii se chinuie o viață să facă bani pentru o vacanță. Un lucru stupid! Sunt cuvintele celui mai bogat român, omul momentului în antreprenoriatul de la noi.

Daniel Dines, șeful UiPath, a acordat un interviu mai neobișnuit. La masă, în fața unei farfurii cu foie gras, salată și brânză grecească. A vorbit pentru o publicație britanică.

De la înălțimea unei averi de aproape 7 miliarde de dolari, la atât a ajuns după succesul listării UiPath la bursa de la New York, Dines le spune oamenilor să se bucure mai mult de lucrurile ieftine.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Să te chinui să faci bani ca să mergi într-o vacanță frumoasă este cel mai stupid lucru. Iar cele mai bune lucruri pe care oamenii le pot cumpăr nu sunt, de fapt, lucruri, ci îndrumarea sau sfaturile unor oameni extraordinari”, spune Dines.

Chiar dacă recunoaște că plătește un bucătar personal și savurează preparate mai pretențioase, Dines mai spune că simplitatea este prietenă cu succesul. Nu dă bani pe haine scumpe, ci pe tricouri sport.

„Am trăit foarte sărac atunci când eram la 20 de ani, apoi la Microsoft am trăit ca un american din clasa mijlocie, după ce m-am întors în România am trăit cu 2.000 de euro pe lună următorii zece ani”, a mai spus Dines.

Mai spune că a trăit zece ani cu două mii de euro pe lună, dar și că în adolescență și studenție s-a chinuit cu banii. Fondatorul UiPath a vorbit și despre viitorul românesc al companiei. Se declară mulțumit că un sfert dintre angajați sunt români, dar îngrijorat de faptul că majoritatea prietenilor săi din copilărie au plecat din România. E motivul pentru care și-a făcut un obiectiv din a construi un centru de talente la București.

UiPath are o capitalizare de 31 de miliarde de dolari. Dar randamentul acțiunilor e pe minus la 3 luni de la listare. 62 de dolari e prețul lor acum.